Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO! Prinși în FLAGRANT, în timp ce înșelau o femeie din Câmpineanca, cu 1.500 de euro și 3.000 de lei, folosind metoda ACCIDENTUL!

Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Focșani, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, au depistat în flagrant delict şi condus la cercetări 2 bărbați, ambii de 34 ani, bănuiţi de înşelăciune prin metoda accidentul. Aceștia au fost reținuți în cursul serii trecute.

Astfel, la data de 15 decembrie, o altă persoană ar fi contactat telefonic victima, o femeie, de 78 de ani, din Câmpineanca și, prin inducerea în eroare cu privire la implicarea fiului acesteia într-un accident rutier, i-ar fi solicitat o sumă de bani pentru a-i oferi unui „medic”, în paralel ținând legătura și cu cei doi bărbați de 34 ani.

Ulterior, la data de 16 decembrie, în jurul orei 00.45, cei doi s-ar fi prezentat la domiciliul victimei, de unde au ridicat 1.500 de euro și 3.000 de lei, moment în care polițiștii de investigații criminale au intervenit și i-au surprins în flagrant delict.

În baza probatoriului administrat în cauză, cei 2 bărbați au fost reţinuţi de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Focșani pentru 24 de ore, fiind introduşi în Arestul I.P.J. Vrancea, urmând ca, la data de 17 decembrie a.c., aceştia să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, cu propuneri legale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, al polițiștilor din cadrul IPJ Constanța și ai Secției 1 Poliție Rurală Golești.

Cercetările sunt continuate.

UPDATE! Față de ambii bărbați au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 zile.

 

Metoda „accidentul”- Cum funcționează?

 

Printr-un apel telefonic infractorul vă anunță că o rudă este implicată într-un accident rutier și vă solicită să vă întâlniți cu o anumită persoană pentru a îi înmâna o sumă de bani! NU DAȚI CURS SOLICITĂRII! ASIGURAȚI-VĂ CĂ TOTUL ESTE REAL!

Inspectoratul de Poliție al Județului Vrancea recomandă:

Nu dați curs “instrucţiunilor” primite telefonic de la persoane necunoscute care pretind că reprezintă rudele „implicate în accidentul rutier”.

Verificați dacă situaţia de urgenţă este reală, sunând ruda până răspunde! Câteva minute în plus nu pun pe nimeni în pericol!
Nu efectuați niciun transfer bancar!

Așadar, primul lucru pe care o persoană abordată în acest fel trebuie să îl facă este să îşi sune ruda direct pe telefonul ei. Va avea surpriza să îi răspundă şi să îi spună că nu ştie nimic de aşa ceva.

Nu înmânați bani unor persoane necunoscute care sunt trimise la ușa dvs, nu răspundeți pozitiv solicitărilor de a lăsa sume de bani în locuri indicate de cei care vă solicită acest lucru telefonic sub diferite pretexte.
Sunați la Poliţie, pe numărul de urgenţă 112 sau la unitatea de poliţie pe raza căreia locuiți, spuneți despre ce este vorba, interesați-vă de existenţa unui astfel de accident rutier şi procedura legală în situaţii de acest gen.

POLIȚIȘTII VĂ INFORMEAZĂ!

DUMNEAVOASTRĂ POVESTIȚI CELOR APROPIAȚI, ÎN SPECIAL SENIORILOR!

Text și video: Biroul de presă al IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?