Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

O copilă de 3 ani și una de 6 ani, ACCIDENTATE în aceeași zi, în aceeași localitate


Două fetițe, una de 6 ani, iar cealaltă de doar 3 ani, au fost accidentate pe raza localității Slobozia Bradului. Micuțele ar fi traversat strada prin loc nepermis, motiv pentru care au fost acroșate de autoturisme, fiind rănite. Din fericire, acestea au fost lovite ușor și nu a fost nevoie de internarea lor într-o unitate spitalicească.
Prima accidentată a fost fetița de 6 ani, care a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani. „La data de 15 iunie a.c., orele 11.20, un bărbat de 50 ani, în timp ce conducea un autoturism pe DC 169, pe raza localității Slobozia Bradului a accidentat ușor o minoră în vârstă de 6 ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, au transmis polițiștii.
Copila de 3 ani a fost accidentată de un autoturism condus de un șofer de 57 de ani. Potrivit polițiștilor, fetița ar fi traversat strada în fugă. „La data de 15 iunie a.c., un bărbat de 57 ani, din comuna Galbenu, județul Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe DC 169, în interiorul localității Slobozia Bradului, a surprins și accidentat ușor o minoră în vârstă de 3 ani, care s-a angajat în traversarea drumului în fugă, prin loc nepermis și fără să se asigure. În cauză s-a întocmit dosar penal”, au mai transmis polițiștii vrânceni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?