Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Autobuze electrice pentru Focșani, prin PNRR

Primăria Focșani va cumpăra 10 autobuze electrice pentru modernizarea serviciului de transport public cu fonduri din PNRR. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat aprobarea proiectului „Achiziția de autobuze ecologice, stații de încărcare și sisteme asociate, Etapa a 2-a” depus de primăria Focșani pe componentaa 10 – Fondul Local. Proiectul inițiat de primarul Cristi Misăilă are o valoare de 28,4 milioane lei, din care 23,9 milioane lei este valoarea cheltuielilor eligibile prin PNRR, la care se adaugă TVA de 4,5 milioane lei. Proiectul, așa cum a fost aprobat de Consiliul Local, prevede achiziționarea a 10 autobuze electrice de capacitate medie și sistemele asociate. Vor mai fi 10 stații de încărcare lentă și 4 stații de încărcare rapidă pentru autobuzele electrice. Se asigură bani pentru lucrările de construcții pentru branșarea stațiilor de încărcare, pentru activitățile de proiectare și asistență tehnică. Conform documentației tehnice, fiecare autobuz va costa 486 mii euro, inclusiv costurile stațiilor de încărcare. „Prin modernizarea parcului de vehicule de transport public local, proiectul va contribui la creșterea confortului și siguranței pentru călători și, implicit, la creșterea gradului de atractivitate a acestui mod de transport, prin asigurarea de mijloace de transport public noi, moderne și nepoluante”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Foto cu rol de prezentare, sursa: atp-bus.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?