Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Feerie de lumini la redeschiderea Parcului Bălcescu din Focșani

Focșănenii au venit cu mic cu mare, în ciuda frigului și ploii mărunte, la redeschiderea Parcului Nicolae Bălcescu din centrul municipiului. A fost ocazia pentru aprinderea luminilor festive care vor împodobi municipiul în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Butonul care a aprins luminile festive în tot orașul a fost apăsat de primarul tinerilor, Bianca Răcoșanu, iar Focșaniul a fost inundat de lumini care mai de care mai strălucitoare.
Totodată, focșănenii au avut parte și de numeroase surprize, printre care prezența lui Moș Crăciun, care a împărțit dulciuri copiilor, momentul artistic susținut de artiștii de la Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”, dar și personajele de poveste, care au adus bucurie pe chipurile prichindeilor prezenți la eveniment. O altă surpriză pentru toți cei prezenți a fost focul de artificii, care a marcat renașterea parcului, după mai bine de 60 de ani. Zona de șah s-a bucurat de prezența echipei de profil din cadrul CSM Focșani. La final, a avut loc o oprire la bustul lui Nicolae Bălcescu, pentru un scurt moment evocator al personalității celui care a dat numele parcului. La evenimenul inaugural au fost prezenți primarul Cristi Misăilă, vicepreședintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, deputatul Laurențiu Marin, consilieri locali, consilieri județeni.

Primarul Cristi Misăilă a arătat că, până în 2020, nu s-au făcut mari lucrări la acest parc construit în 1960 și împreună cu Consiliul Local Focșani s-a decis finanțarea lucrărilor de modernizare. „Este un loc frumos. Pentru prima dată în Focșani reabilităm integral un parc, avem un loc de joacă pentru copii, un miniamfiteatru unde sperăm să avem evenimente deosebite pe timp de vară”, a spus primarul Cristi Misăilă, arătând că sunt zone speciale pentru șahiști, pentru iubitorii de skateboard. Edilul a mulțumit elevilor și profesorilor de la Liceul de Artă Gh. Tattarescu, care împreună cu colegii din Cernăuți și Transnistria, au realizat picturi în parc. Primarul a menționat că, după reabilitarea parcului, administrația locală urmează să realizeze și un bust nou, din bronz, în memoria și cinstirea unionistului Nicolae Bălcescu. Macheta bustului care îl va înlocui pe cel actual a fost deja realizată de sculptorul Gabriel Tăicuțu și după finalizarea tuturor formalităților opera de artă va fi amplasată în parc. „Ne dorim ca împreună cu voi, dragi focșăneni, să ne bucurăm de această oază de liniște, de verdeață. Îmi doresc să ne ducem la bun sfârșit proiectele pentru ca Focșani să fie Acasă”, a adăugat primarul Misăilă.

La fiecare intrare se află deja montate rastele de biciclete, mai ales că prin fața intrării din Parcul Bălcescu va trece și pista de biciclete pe care municipalitatea o realizează în cadrul unui proiect european.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?