Ce poți să scrii despre o echipă a României ce face istorie pentru o națională a Albaniei de care nu mai fusese bătută de vreo 80 de ani? Impulsul inițial este să dai drumul câinilor pamfletului – sau corbilor pamfletului, să înțepe, să zgârie, să rupă, cum zicea marele Arghezi, și să faci bucăți-bucățele echipă, antrenori, conducerea Federației Române de Fotbal cu președinte cu tot. Să te uiți în oglindă și să-ți dai palme pentru că ai crezut în cine nu merita să crezi! Așa te mai răcorești după ce că ți-a fost rănit orgoliul național, că ai mai trăit o dezamăgire cruntă în noianul de multe alte dezamăgiri. Apoi, te întrebi la ce ți-ar folosi! Oricum, meciul nu se joacă în reluare. Și, dacă s-ar juca, ar mai câștiga o dată albanezii, că ai văzut cât de montați erau să ne bată, așa cum, de altfel, ca oameni bine crescuți, ne anunțaseră dinaintea meciului ca să nu fie vorbe după!
Dincolo de toate cele spuse – și care se vor înmulți în progresie geometrică despre România la Euro 2016, rămâne realitate că echipa lui Iordănescu a încheiat șifonată rău parcursul din grupe! Mai rău decât în cele mai rele presupuneri! Dacă am fi pierdut la Franța și Elveția, nu ar fi fost mare nenorocire pentru că am mai pățit-o în fața celor două echipe, indiscutabil bune și cu jucători mult mai scumpi – deci mai valoroși decât ai noștri. Impardonabilul a apărut când România a fost incapabilă să revină după eroarea gravă a lui Tătărușanu care le-a făcut cadou albanezilor golul ce avea să le aducă gloria! A măcinat în gol, cu jucătorii parcă înotând pe teren, fiecare de capul lui, într-un desen fără cap și coadă. Adică fără să știe de ce fac ce fac! Care este cauza? Cea imediată: jucătorii au fost sleiți fizic după nici o jumătate de oră din meci, fond pe care au greșit, de multe ori, jenant pentru nivelul unui turneu final de Campionat European. Cea de fond: acesta este nivelul fotbalului românesc în momentul 2016, invadat de fotbaliști de import cu valoare îndoielnică, aduși de patron ce vor rezultate imediate și bani cât mai mulți în detrimentul talentelor autohtone, eșuate pe banca de rezerve sau obligate să renunțe la acest sport.
Cauzele generale sunt de natură economică, socială, organizatorică, administrativă, țin de mentalitate. Și, ca să parafrazez pe Bălcescu, voi spune și eu că întâmplarea cu Albania fu doar ocazia să vedem toate relele din fotbalul românesc – pe un plan mai larg, din sportul românesc. Cauza vine dintr-o vechime mai îndepărtată ori mai apropiată iar cei care erau datori să o vadă nu au văzut-o, ci au alimentat-o!
PS. Am remarcat interesul și opiniile avizate ale unor doamne, intelectuale rafinate – o profesoară de Română, o profesoară de pian și solistă de rock simfonic și o ziaristă – pentru jocurile echipei României la Euro 2016! Este excepțional: înseamnă că nu-i totul pierdut. Că mai e cale de revenire, nu doar în fotbalul românesc, ci în general! Avem îndemnul în Imnul Național: „Deșteaptă-te române!”
