Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

ALDE a redevenit partid parlamentar

Deputatul Nicolae Roman, ales în circumscripția electorală nr. 10 din județul Buzău, a anunțat de la tribuna Camerei Deputaților înscrierea sa în Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE). Astfel, potrivit unui comunicat remis presei de ALDE, partidul va avea reprezentare în Parlament, chiar dacă deputatul va activa ca independent. „Atunci când am intrat în politică mi-am făcut un proiect în care cei din meseria mea să o ducă mai bine, așa cum întreg acest popor trebuie să o ducă. Familia mea e de sorginte liberală. Atâta timp cât am fost sub arme nu puteam să îmi exprim crezurile politice. La trecerea mea în rezervă, programul pe care mi l-am făcut a fost axat pe această linie, la fel și valorile pe care le am: libertate, familie, credință, proprietate, educație, națiune și, nu în ultimul rând, caracterul. ALDE este singura formațiune liberală care duce mai departe vechile tradiții ale liberalilor în această țară. Oamenii pe care i-am întâlnit îmi dau credința că vom reuși să punem în practică proiectul pe care mi l-am asumat, să readucem liberalii adevărați la locurile lor”, a afirmat Nicolae Roman.

La rândul său, copreședintele ALDE Varujan Vosganian a subliniat faptul că ALDE se reîntoarce în Parlament, precizând că discuțiile avute cu domnul Nicolae Roman au confirmat că există o viziune comună despre modul în care trebuie să arate România în viitor: „Sigla ALDE se reîntoarce în Parlament, acolo unde, de fapt, îi era locul. Și nu se întoarce oricum, ci purtată de un general cu două stele, domnul deputat Nicolae N. Roman, un om prețuit de casta militară. Domnul deputat Roman, prin poziția și cu expertiza pe care le are, va fi parte a conducerii ALDE și va coordona Departamentul de securitate națională. După ce discuțiile pe care le-am avut au confirmat că avem o viziune comună despre ceea ce trebuie să fie România în viitor, domnul Nicolae Roman devine membru ALDE și reprezentantul nostru în Parlament”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?