Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Focșănean trimis în judecată pentru evaziune fiscală


Un bărbat din Focșani, în vârstă de 31 de ani, a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală și i-a fost pus sechestru pe toate bunurile deținute. Din noiembrie 2006 până în august 2011, Răzvan A. ar fi realizat, potrivit procurorilor, venituri din activități neautorizate, pe care nu le-a declarat la fisc. Suma rezultată din evaziune este una destul de importantă și depășește 400.000 lei, bani ce sunt datorați de Răzvan A. bugetului general consolidat.
La audieri, nu a dorit să facă nici un fel de declarații. „Răzvan A., în vârstă de 31 de ani, din Focșani, este trimis în judecată pentru evaziune fiscală. În perioada noiembrie 2006-august 2011, a realizat venituri din activități neautorizate pe care nu le-a declarat la organul fiscal, sustrăgându-se de la plata sumei de 423.103 lei către Bugetul General Consolidat. S-au instituit măsuri asiguratorii asupra bunurilor inculpatului. Acestea nu a dorit să dea declarații”, se specifică în rechizitoriul întocmit de procurori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?