Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO : ”Vrancea Trophy”. A fost ziua primelor meciuri de pe tablourile principale!


•    Tot ieri a fost și conferința de presă prilejuită de deschiderea oficială a „Vrancea Trophy – Trofeul CJ Vrancea și al Municipiului Focșani”!

Luni, a treia zi a turneului internațional de tenis de la Arenele „George Bucuroiu” din Complexul sportiv Milcovul Sud a început, de la ora 10,00, cu ultimele trei finale ale tabloului de calificări, în care au obținut dreptul de a juca pe tabloul principal  Gabriela Nicole Tătăruș, Gabriela Duca și Teodora Stîngă.  
De la ora 11,00, la firma Scorpion, a avut loc obișnuita conferință de presă care a marcat debutul oficial al  „Vrancea Trophy – Trofeul CJ Vrancea și al Municpiului Focșani”, ediția 2016, prima care este dedicată tenisului feminin și dotată cu premii de 10.000 de dolari americani plus ospitalitate! S-au aflat, față în față, ziariști focșăneni și reprezentanții turneului, ai instituțiilor ce oferă Vrancea Trophy – Trofeul CJ Vrancea și al Municipiului Focșani, ai gazdelor și trei dintre jucătoarele din concurs. Altfel spus, Ionel Cel Mare, vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea, Cristi Misăilă, noul primar al Focșaniului, Răzvan Bucuroiu, directorul competiției, Dan Nicolae, arbitrul turneului, Gabi Necula, director de vînzări la Scorpion, Juliana Lara Estable, favorita nr. 1 a turneului, venită din Argentina, compatrioata sa, Daniela Farfan și Luana Stanciu, deținătoare wild-card-ului oferit de organizatori, originară din Vrancea, care a făcut tenis la Focșani, unde a fost eleva profesorului Răzvan Bucuroiu, dar care acum este la o bursă în Statele Unite ale Americii, vara venind să joace la turneele din țară! 
Primarul Cristi Misăilă și vicepreședintele Ionel Cel Mare au reiterat sprijinul pe care Consiliul Local, Primăria Focșani și Consiliul Județean Vrancea îl acordă și îl vor acorda și în continuare turneului internațional care a așezat Vrancea și Focșaniul pe harta competițiilor internaționale importante din tenis și le-au făcut cunoscute în multe părți ale lumii din care provin jucătorii și jucătoarele ce evoluează la „Vrancea Trophy – Trofeul CJ Vrancea și al Municipiului Focșani”. Iar Juliana Lara Estable și Daniela Farfan s-au declarat încântate de condițiile găsite la Focșani și de oamenii de aici, foarte deschiși, primitori.     


       
Rezultatele ultimelor trei finale de pe tabloul de calificări:
Gabriela Nicole Tătăruș – Cristina Miruna Tudor 6-3, 6-4
Gabriela Duca – Teodora Elena Radu 6-1, 6-1
Teodora Stîngă – Eveline Christelle Atticia Tiron 6-2, 3-6, 6-2

Au urmat primele jocuri de pe tabloul de simplu. Rezultate:
Elena Teodora Cadar – Oana Georgeta Simion 6-1, 6-4
Daniela Ciobanu – Andreea Prisăcariu 6-1, 6-0
Georgia Pinto, Italia – Elena Bogdan 6-4, 1-6, 1-6. Elena Bogdan este fostă componentă a echipei de Fed Cup a României, acum este pe locul 986 în lume.
De la ora 16,00, au început alte meciuri de pa tabloul principal de simplu iar de la ora 17,00 au fost programate și primele meciuri de pe tabloul de dublu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?