Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

100 de ani de la înființarea Brigăzii 8 Larom „Alexandru Ioan Cuza”


Pe data de 1 iulie, Brigada 8 Larom „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani va sărbători 100 de ani de la înființare, motiv de mândrie pentru toți militarii garnizoanei. Cu acest prilej, vor avea loc manifestări dedicate importantului eveniment, la care vor participa atât cadre militare cât și oficialități locale.
În cei 100 de ani de la înființare, Brigada 8 Larom a trecut prin mai multe transformări, dar de fiecare dată și-a făcut datoria cu mândrie și devotament pentru țară. „Brigada 8 LAROM «Alexandru Ioan Cuza» este purtătoarea tradițiilor de luptă ale Brigăzii 2 Artilerie Grea. Aceasta din urmă a fost înființată la data de 01 iulie 1916, prin Înaltul Decret nr. 2436 / 27 iunie 1916, în garnizoana București. Brigada făcea parte din Comandamentului Cetății București și era subordonată din punct de vedere tehnic Inspectoratului General al Artileriei, iar din punct de vedere administrativ Intendenței Stabilimentelor Generale. Primul comandant al Brigăzii 2 Artilerie Grea a fost generalul de brigadă Teodor Georgescu (1 iulie – 15 august 1916), personalitate emblematică a artileriei române din primele decenii ale secolului XX. A îndeplinit funcții de mare răspundere: comandant de regiment de artilerie, șef de stat major de corp de artilerie, comandant de brigadă și șef al Marelui Stat Major (partea sedentară). A rămas în conștiința afectivă a promoțiilor de ofițeri de artilerie 1915-1916, ca urmare a faptului că a fost comandant al Åžcolii de Ofițeri de Artilerie și Geniu din București, Calea Griviței nr. 28”, se arată pe site-ul oficial al Brigăzii 8 Larom.

De fiecare dată la datorie

Indiferent de războaiele purtate de țara noastră, militarii Brigăzii 8 Larom au fost în primele rânduri, la nevoie plătind chiar cu propria viață libertatea României.
„Artileria grea (Brigăzile 1 și 2 Artilerie Grea) de la intrarea României în Primul Război Mondial a fost constituită din tunurile forturilor Cetății București și cele de pe linia fortificată Focșani – Nămoloasa – Galați care au fost demontate și folosite ca artilerie grea, de corp. La intrarea în război, la comanda Brigăzii 2 Artilerie Grea se afla colonelul Vivescu Romulus. Brigada era alcătuită din Regimentul 3 Artilerie Grea (comandat de locotenent-colonelul Zvoranu Ioan) și Regimentul 4 Artilerie Grea (comandat de colonelul Gheorghian Ioan). La debutul Războiului de Reîntregire, conform planului campaniei din 1916, Brigada 2 Artilerie Grea făcea parte din Rezerva Marelui Cartier General”, se arată pe același site.

Transformări de-a lungul anilor

Brigada 8 Larom a suferit de-a lungul timpului mai multe transformări, dar acest lucru nu i-a abătut pe militari de la scopul lor principal, și anume apărarea patriei. „De-a lungul timpului, Brigada 2 Artilerie Grea și unitățile sale organice au cunoscut numeroase și substanțiale transformări. Prima reorganizare a avut loc în anul 1917, în urma căreia artileria grea a fost constituită în 4 regimente, între care și Regimentele 3 și 4 Artilerie Grea. Un moment important în istoria Brigăzii 2 Artilerie Grea l-a reprezentat data de 01 noiembrie 1923, când conform Înaltului Decret nr. 1674 din 12 aprilie 1923 și Ordinului Comandamentului Artileriei Grele nr. 38 din 1923, comandamentul brigăzii a fost transformat în Comandamentul Artileriei Diviziei 2 Vânători de Munte Bistrița. Regimentele din compunerea brigăzii au continuat să existe sub diferite subordonări. Astfel, conform Legii de organizare a Forțelor Armate la pace, din data de 10 aprilie 1941, la începerea participării la cel de-al Doilea Război Mondial, Regimentul 3 Artilerie, de la Galați, comandat de colonelul Costovici Dumitru, făcea parte din Corpul 3 Armată (Diviziile 15 și 21 Infanterie) de la Focșani, iar Regimentul 4 Artilerie, de la Roman, comandat de colonelul Curta Olimpiu, făcea parte din Corpul 4 Armată (Diviziile 7, 8 și 14 Infanterie). Cele două regimente au scris pagini de istorie atât în Campania din Est cât și din Vest. Între numeroasele și profundele măsuri de transformare organică a Armatei României în primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial, se numără și reînființarea în anul 1948 a Brigăzii 2 Artilerie Grea la Slobozia, în baza Ordinului Marelui Stat Major nr. 51720 din 1948, prin transformarea Brigăzii de Artilerie Mixtă din această garnizoană. Brigada reînființată avea în subordine Regimentul 5 Artilerie Grea, dislocat la Brașov și Regimentul 6 Artilerie Grea din Ploiești. În același an, conform Ordinului Marelui Stat Major nr. 51757 din 17 august 1948, brigada a fost dislocată din garnizoana Slobozia în garnizoana Ploiești, unde a funcționat jumătate de an. Prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 45052 din 18 ianuarie 1948, începând cu data de 01 februarie 1948, Brigada 2 Artilerie Grea a fost redislocată în garnizoana Focșani și transformată în Brigada 8 Artilerie Grea. Aceasta, conform Ordinului ministrului apărării naționale nr. 45625 din 28 aprilie 1948, a intrat în subordinea comandamentului artileriei Diviziei 17 Artilerie de la Tecuci. Brigada 8 Artilerie Grea avea în subordine Regimentele 14 și 15 Artilerie Grea, Regimentele 12 și 23 Artilerie Moto și Regimentul 18 Aruncătoare Moto. La data de 1 noiembrie 1950 brigada și-a schimbat denumirea în Brigada 8 Artilerie Grea Independentă. Noua denumire a purtat-o până la data de 1 decembrie 1951 când, în baza Ordinului Marelui Stat Major nr. 319531 din 27 noiembrie 1951, a fost redenumită Brigada 32 Artilerie Grea Independentă. La data de 16 ianuarie 1952 Brigăzii 32 Artilerie Independentă i s-a acordat Drapelul de Luptă”, se specifică pe site-ul oficial al Brigăzii 8 Larom.

Proces de restructurare și modernizare 

Odată cu trecerea timpului, s-a pus un foarte mare accent pe restructurarea și modernizarea armatei, proces care a avut loc în timp și care a atins și Brigada 8 Larom din Focșani. „În data de 23 februarie 1959, brigada a primit denumirea de Brigada 8 Artilerie Tunuri, pe care a purtat-o timp de 36 de ani, până la 30 iunie 1995 când a fost numită de Brigada 8 Artilerie. Începând cu data de 01 decembrie 2001, brigada a primit denumirea de Brigada 8 Artilerie Mixtă și a fost organizată pe 3 regimente de artilerie, dislocate în garnizoanele Focșani (Regimentul 81 Artilerie), Tecuci (Regimentul 83 LAROM) și Bârlad (Regimentul 82 Artilerie Antitanc). În urma procesului de restructurare, începând cu data de 04 octombrie 2004, Brigada 8 Artilerie Mixtă din compunerea Corpului 1 Armată Teritorial și-a schimbat structura, trecând de la organizarea pe regimente la cea pe batalioane. Astfel Brigada 8 Artilerie Mixtă avea următoarea alcătuire: comandamentul brigăzii și bateria stat major (în Focșani); Batalionul 81 Artilerie (în Focșani) dotat cu tunuri-obuziere calibru 152 mm; Batalionul 82 Artilerie Mixtă (în Bârlad) dotat cu tunuri antitanc calibru 100 mm; Batalionul 83 LAROM (în Bârlad) dotat cu lansatoare multiple de rachete LAROM; Batalionul 96 LAROM (în Ploiești) dotat cu aruncătoare de proiectile reactive calibru 122 mm, model 1978; Batalionul 84 Asigurare Date (în Focșani) și Batalionul 85 Logistic (în Bârlad). În luna ianuarie 2006 Brigada 8 Artilerie Mixtă a primit denumirea onorifică de «Alexandru Ioan Cuza». În conformitate cu «Planul-cadru pentru continuarea procesului de restructurare și modernizare a Armatei României în anul 2010», aprobat în ședința C.S.A.Å¢. din data de 31 martie 2010, Brigada 8 Artilerie Mixtă a fost resubordonată începând cu data de 01 iulie 2010 Statului Major al Forțelor Terestre. În data de 01 noiembrie 2010, din Brigada 8 Artilerie Mixtă «Alexandru Ioan Cuza» și-a schimbat denumirea în Brigada 8 LAROM «AlexandruIoanCuza». Conform planului-cadru mai sus menționat, unitățile din subordine s-au transformat astfel: începând cu 01 octombrie 2010, Batalionul 81 Artilerie și-a schimbat denumirea în Batalionul 81 LAROM; începând cu 01 august 2010, Batalionul 82 Artilerie Mixtă a fost subordonat Diviziei 2 Infanterie; începând cu 01 iulie 2010, Batalionul 85 Logistic și-a schimbat denumirea în Batalionul 85 Sprijin Logistic; începând cu 01 iulie 2010, Bateria 86 Stat Major și-a schimbat denumirea în Bateria 86 Sprijin”, se specifică pe același site.

Manifestări importante de ziua Brigăzii 8 Larom

Împlinirea celor 100 de ani de la înființare este un moment de mândrie și sărbătoare pentru militarii Brigăzii 8 Larom. Manifestările vor începe pe 28 iunie și vor ține până pe 2 iulie.
Astfel, timp de patru zile, focșănenii se vor putea bucura alături de toți cei ce sărbătoresc acest important eveniment, militari, cadre militare în activitate și în rezervă, veterani de război, precum și oficialități locale. „28.iunie.2016 ora 17.00-19.00 – Spectacol aniversar al Ansamblului Doina al armatei, la Cinema Balada; 29.iunie.2016, ora 12.00-14.00 – Vizionarea filmului brigăzii, lansarea cărții aniversare Brigada 8 Larom-un secol de existență, lansarea revistei Artileria Română Modernă dedicată Brigăzii 8 Larom, înmânarea de plachete, însemne heraldice, diplome, concert al muzicii garnizoanei Focșani, la Teatrul Municipal Maior Gheorghe Pastia; 1.iulie.2016 ora 17.00- 20.00- Expoziție tehnică militară, în Piața Unirii Focșani, 20.00- 21.00 – Concert al muzicii de garnizoană; 2.iulie.2016 ora 9.00-10.00- Întâmpinarea invitaților și persoanei oficiale; ora 10.00-10.30- Inaugurarea Sălii Tradițiilor Militare modernizată la sediul U.M. 1470 Focșani; ora 11.00-12.30- Ceremonia militară și religioasă; ora 13.00-16.00- Masa festivă la Cercul Militar Focșani”, se arată în comunicatul trimis de Brigada 8 Larom „Alexandru Ioan Cuza” Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?