Până să apară cel care mi-a fost desemnat drept ghid, psihologul Adrian Daniel Arghiroiu, am dat ocol clădirii principale a spitalului cu gândul la bolnavii pe care, cu ani și ani în urmă, i-am găsit așezați direct pe jos într-un fel de țarc de sârmă, legânându-și sistematic trupurile îmbrăcate ca vai de lume… Ceva-ceva îmi spunea, totuși, că nu va mai fi așa, că o să am parte de o surpriză. Poate grădina de varză foarte bine îngrijită, poate decorațiunile ingenioase și viu colorate ce împodobesc peluza, poate foișorul ce se vedea un pic mai departe, etichetat cu un panou pe care scrie, ca să știe tot omul, „zonă de agrement”… Și iată-i! Prin portița întredeschisă, dincolo de un teren de fotbal, la umbra generoasă a unor pomi, numeroși pacienți își petreceau timpul în aer liber, în vreme ce alții stăteau cuminți, așezați unul lângă altul, pe băncuțele de lângă clădire. Și nu, nici nu se legănau, nici nu își rupeau hainele de pe ei, doar se uitau unii la alții, sau în gol…
Vorbeau în legea lor unii cu ceilalți, unii zâmbind, alții triști, bărbați și femei fiecare cu povestea lui, fiecare cu soarta lui, fiecare cu destinul care iată, le-a hărăzit ca într-un moment dat al vieții să-și intersecteze existențele aici, în acest spital de psihiatrie… „Au ieșit la aer… Seara se uită la meciuri aici, pe ecranul din baza sportivă. Avem videoproiector și tot aici le proiectăm diverse filme cu mănăstiri, cu locuri frumoase pe care dacă nu le pot vizita pe viu, măcar să le vadă așa…”, m-a smuls din reverie psihologul. O idee excelentă, m-am gândit în timp ce cuprindeam cu ochii tot ceea ce înseamnă baza sportivă a spitalului: terenul de fotbal cu porți adevărate, pe care cei ce doresc pot bate mingea fie într-un meci de fotbal fie într-unul de volei sau pot, pur și simplu, alerga sau face gimnastică după bunul plac.
Lângă teren, o clădire pe ușa căreia scrie „Garderobă” e locul în care se schimbă sportivii de ocazie iar ceva mai încolo, aliniate, câteva chioșcuri cu mese și băncuțe din lemn au fost construite special ca bolnavii să-și petreacă în mod plăcut timpul alături de vizitatorii lor, atunci când vremea permite. „Când e urât sau pe timp de iarnă avem o cameră specială pentru vizitatori”, îmi spune psihologul și nici una, nici două, intrăm în spațiul respectiv. O încăpere mobilată cu un dulap, o canapea și câteva scaune portocalii aranjate în jurul unei mese, toate nou-nouțe. Toate acestea, precum și penumbra creată de perdelele lamelare, compun un mediu intim și prietenos, numai bun de stat la taclale.
Saloane moderne, sub supraveghere video
Din camera de vizitare se poate intra direct în salonul asistentelor iar contrastul dintre ce a fost odată acest salon și ce este acum, e izbitor! Dacă în urmă cu ani de zile, asistentele nu aveau mai mult de un birou, câteva scaune și un dulap antic pentru păstrat medicamentele, așezate toate pe cimentul gol, în prezent au un salon uimitor, cu mobilier nou, cu dulap special pentru medicația bolnavilor și un cărucior cu care tratamentul este dus acestora la ore precise… Peste tot geamuri termopan, pe jos, pretutindeni, linoleum profesional pentru spitale, uși noi și… Și mai ales, în salonul asistentelor care înainte tremurau de frică și erau nevoite să se încuie ca să nu intre peste ele bolnavii în nopțile când erau de serviciu, acum există un sistem de supraveghere video a tuturor saloanelor. Pe ecranul unui televizor se poate vedea live tot ce se întâmplă în fiecare salon, așa încât să se prevină la timp eventualele evenimente nefericite sau să se poată acorda ajutor pe loc, pacienților care au nevoie. Ce mai! Un loc de muncă modern, civilizat, într-un spital în care orice profesionist și-ar dori să lucreze, și în care orice vizitator ar rămâne uimit! Că de… ne-am învățat ca în spitalele noastre să umble gândacii, să pută, să se țipe, să se desconsidere… Iată, însă, că există și minuni! Și chiar aici, în Vrancea, la Spitalul Dumbrăveni care a renăscut, parcă, din propria cenușă! Și nu-mi vine să cred că saloanele, unul după celălalt, au fost amenajate ca niște camere de hotel, cu paturi noi, cu lenjerii omenești, cu televizoare funcționale ba chiar și cu câte un frigider în care pacienții să-și depoziteze ceea ce mai primesc de acasă! Fiecare cameră este dotată cu toaletă proprie, unele chiar și cu dușuri! Pereții băilor sunt faianțați iar podelele cu gresie, robinetele sunt la locul lor, oglinzile intacte, chiuvetele și vasurile de toaletă nesparte… Pacienții nu mai coboară din paturi cu tălpile direct pe mozaicul rece de dinainte, ci pot umbla foarte bine și desculți pentru că atingerea linoleumului profesional este fină și prietenoasă.
Toate holurile spitalului sunt prevăzute cu bare de care pacienții se pot sprijini iar din loc în loc, sunt scaune sau băncuțe pe care cei ce simt nevoia își pot trage sufletul. Și peste tot, o curățenie desăvârșită care povestește de la sine despre străduința și simțul de răspundere al oamenilor de aici care într-adevăr, au sfințit locul!
La compartimentul „Spălătorie” am avut surpriza să întâlnesc aceleași angajate pe care le-am cunoscut în urmă cu 15 ani! Dar, dacă atunci erau disperate din pricina muncii de ocnaș pe care trebuiau să o depună ca să spele lenjeriile și rufele – „spălam cu apă rece, la mână, nu aveam mașini, n-am uitat”, au zis Florentina Moldovan și Doina Roșu, acum, când le-am reîntâlnit, aveau o cu totul altă stare de spirit! „Veniți să vedeți! Înainte ne chinuiam, acum apăsăm pe un buton și mașinile spală, usucă!„, au spus ele. Într-adevăr, în spațiul respectiv, construit după circuitul impus de standarde, funcționează două mașini de spălat automate industriale și un uscător profesional, un spațiu destinat călcatului și altul pentru depozitatul hainelor. Iar afară, a fost ridicată o hală amenajată după toate regulile ca uscător.
Și-ar mai trebui să povestesc despre Fănică Moldoveanu, fochist la centrala termică a spitalului, care la momentul vizitei mele discuta cu specialiști despre modalitatea de funcționare a panourilor solare care au fost montate de curând. El mi-a arătat grupul electrogen dat în folosință în urmă cu șase ani, și care asigură curentul electric în caz de avarie. Și stația de pompare, cu hidrofor și puț forat la 106 metri, care asigură apa potabilă în tot spitalul. 
Recuperare prin terapie ocupațională
Bolnavii psihic internați în Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni sunt ajutați să se recupereze și prin terapie ocupațională. Psihologul Adrian Daniel Arghiroiu îmi arată terenul cultivat cu varză, altul cu ceapă dar și sera de roșii care ar face să crape de invidie orice agricultor! „Pacienții care doresc pot să vină și să lucreze aici. De asemenea, mai lucrează în atelierul de tâmplărie”, îmi explică, iar în ușa tâmplăriei ne întâmpină Ștefan Băruș, tâmplar în acel atelier de peste două decenii. Un bărbat simpatic, meșter cu state vechi care atunci când are timp, se ocupă și de grădinărit, ridicând moralul bolnavilor cu felul lui simpatic de a fi.
Clubul spitalului, aproape total amenajat, este locul în care bolnavii cu afecțiuni psihice își pot pune în valoare talentele. Cine dorește, poate să picteze, să cânte la chitară sau la orgă, să coasă, să brodeze, să asculte muzică… Iar în curând, tot din club se va putea emite muzică sau diferite anunțuri, prin stația radio amenajată aici. Și cine nu dorește să facă niciuna dintre activitățile enumerate mai sus, se poate relaxa în părculețul „de socializare” amenajat în fața spitalului, în zona numită „recreativă”. În afară de foișor, aici au fost montate băncuțe printre decorațiunile realizate din cauciucuri vopsite în culori vesele și montate ingenios, din care curg flori multicolore.
Tot în curtea spitalului a fost construită, pentru bolnavii internați aici și pentru toți cei ce doresc o clipă de reculegere și rugăciune Biserica „Sfânta Treime” și un praznicar, atât de frumoase încât realmente îți taie răsuflarea!
Un spital în plină dezvoltare
Lucrurile nu se opresc însă aici. Spitalul mai are o secție de boli interne în care au fost amenajate la fel de modern ca saloanele de la psihiatrie (cu mobilier nou, televizoare, aer condiționat și frigidere) opt saloane cu 20 de locuri, ocupate aproape complet în permanență. Șefa secției este doctorița Vica Popescu, care de 38 de ani, adică chiar de la înființare acestei secții, tratează bolnavii zonei.
În Spitalul Dumbrăveni mai funcționează un laborator de analize, unul de radiologie și imagistică medicală condus de doctorul Mocanu, o farmacie cu circuit închis, un compartiment de psihologie și asistență socială, precum și un compartiment de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale. De asemenea, mai funcționează de peste 50 de ani și Camera de Gardă, pe care din motive de neînțeles cei de la Ministerul Sănătății vor s-o închidă, cu toate că deservește o populație de 42 de mii de vrânceni din 12 comune ale Vrancei. „Spitalul are 135 de paturi, ocupate în proporție de 100%. Avem angajați șapte medici și 43 de asistenți medicali, dar și psiholog, asistent social, preotul Cristian Niță, care este tot angajatul spitalului, infirmiere și personal auxiliar. Avem opt medici rezidenți din care șase în anul I, pe specialitățile psihiatrie (1), interne (2), epidemiologie (1), laborator (1) și radiologie (1). Mai avem un psihiatru anul IV și unul anul V de rezidențiat și urmează să mai vină unul. Am dorit să amenajam acest spital după toate standardele, așa încât pacienții să se simtă bine aici, să aibă toate condițiile de recuperare. Am fi vrut să mai facem și o bază de balneo-fizio-kinetoterapie dar încă nu se poate. Cine știe, poate pe viitor, pentru că spațiu există, iar oamenii din cele 12 comune arondate nouă ar avea numai de câștigat. Sperăm totuși ca măcar Camera de Gardă să rămână în continuare!”, a spus Costel Negoescu, managerul Spitalului Dumbrăveni.
Un spital a cărui construcție a început în anul 1894 și a fost dat în folosință în 1897 sub denumirea de Spitalul Plasei Plăginești, având pe frontispiciu scris cu litere în basorelief „Spitalul Rural Regina Elisabeta Plăginești”. Un spital a cărui poveste de succes, continuă! Iar dacă nu credeți tot ce v-am povestit, priviți fotografiile de pe www.monitorulvn.ro și convingeți-vă!
