Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Rugbiul focșănean, pe un drum ce poate duce acolo unde au fost generațiile mai vechi ale Focșaniului!


    Rugbiul focșănean se află într-un moment în care preocupările profesorilor antrenori pentru relansarea acestui sport frumos, spectaculos, bărbătesc, încep să dea roade. După o campanie de căutare și selecție a copiilor cu calități și dorința de a juca rugby, pe care Cătălin Răileanu, Daniel Ene și Florin Onofrei au făcut-o prin școli, în locuri de joacă din Focșani, celelalte orașe și mai multe sate, a urmat inițierea individuală și în jocul de echipă. Așa a fost posibil ca în prima etapă din acest an a Turneului Corturilor, la Bîrlad, rugbiștii veterani ai Vrancei să fie însoțiți de o formație de pitici care au și evoluat în deschiderea meciurilor de old boys!

Odată fiind făcut pasul spre rugby și botezul jocului cu micii rugbiști în competiții, antrenorii lor vor continua toată vara și selecția, dar și pregătirea pentru a-i transforma în rugbiști veritabili. În sportivi de foarte bună calitate, care să urmeze impresionantele reușite ale unor mai vechi sau mai noi generații de rugbiști formați la Focșani și plecați în rugbiul mare vorbind prin jocul lor de valoarea specială a școlii de rugby de la Focșani.

    Începând de săptămâna viitoare, toate antrenamentele micilor rugbiști de la Sevens vor avea loc pe stadionul Tineretului: marțea și miercurea, între orele 9:00 – 10,30, joia, între orele 17:00 – 18:30 și sâmbăta, între orele 10:00 -11:30.

    Profesorul Cătălin Răileanu mi-a spus că au fost alcătuită grupă de copii rugbiști la Gugești, acolo unde el și colegii săi merg să facă pregătire de două ori pe săptămână, miercurea și vinerea. Și de la Cîmpineanca au fost selecționați copii pentru rugby, iar de la Gologanu sunt așteptate încrieri. Acolo unde sunt mai mulți copii, profesorii vor face antrenamentele în localitatea de domiciliu a acestora. Este o idee de apreciat pentru că poate atrage spre rugby noi copii! Cătălin Răileanu mi-a mai spus că dacă din localitățile apropiate de Focșani sunt copii care doresc să vină la antrenamentele de pe Tineretului sunt așteptați în orele și zilele prezentate ma devreme.

    Acesta poate fi viitorul pe care oamenii de rugby din Focșani îl pregătesc metodic, cu program, cu atașament pentru sportul care i-a ajutat să fie formați ca sportivi valoroși – internaționali ai României, ca bărbați adevărați! Prezentul arată că la exemanul de admitere pentru clasa de rugby a LPS Focșani s-au prezentat doar nouă candidați. Toți au fost admiși, dar este prea puțin pentru a alcătui grupări rugbistice la nivelul celor care câștigat medalii naționale ani la rînd pentru LPS Focșani! Prezentul mai arată și că echipa U 17 a LPS Focșani a încheiat pe locul al cincilea campionatul național, ediția 2017-2018 iar echipa U 19 – R7, care va evolua la acest final de săptămână la București, în al optulea turneu al campionatului, va termina pe locul al patrulea. Ceea ce nu este foarte rău, dar nici foarte bine!
    Drumul început de curând de micii rugbiști pregătiți de profesorii antrenori Cătălin Răileanu, Daniel Ene și Florin Onofrei, dacă va fi urmat cu aceeași rigoare cu care a fost început, nu poate duce decât acolo unde au fost generațiiile mai vechi de rugbiști ai Focșaniului!


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?