Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

FOTO: Elevii-piloţi de la Clubul Elevilor Sportivi Adjud au participat la Concursul de Karting ,,Așii volanului” la pista Speed Park Bacău

Un echipaj de elevi-piloți de la cercul de karting al Clubului Elevilor Sportivi Adjud,  coordonat de prof. dr. ing. Petre Valea, a participat în perioada 1 – 2 octombrie la Concursul Interjudețean de Karting cu participare națională ,,Așii volanului’’, organizat de Palatul Copiilor Brăila. La categoriile de elevi-piloți: Bambinii, Puffo, Mini şi Cadet, de la cercul de karting din Adjud au participat următorii elevi: Doltu Eduard, Doltu Bogdan, Grajdeanu Mihai, Manolache Eduard, Constantinescu George, Mușat Aurel și Tarâncă Ianis. S-au evidențiat elevii-piloţi Doltu Eduard, la categoria Bambinii şi Doltu Bogdan, la categoria Mini. Competiţia ,,Așii volanului’’ a aliniat la start echipaje din județele: Alba, Argeş, Brăila, Buzău, Hunedoara, Ialomița, Iaşi, Maramureș, Mureș, Neamț, Satu Mare, Suceava, Vaslui și Vrancea. Concursul s-a adresat copiilor cu vârste cuprinse între 5-18 ani care frecventează cursurile cercurilor de karting la Palatele şi Cluburile Copiilor din ţară. Probele de viteză pe circuit s-au desfășurat pe categorii de piloți și motorizări de kart contra cronometru în două manșe. În cadrul festivității de premiere s-au acordat diplome, cupe și medalii de către organizatori. Concursul de Karting ,,Așii volanului” s-a dorit a fi o competiție de promovare a sportului cu motor karting în rândul elevilor pasionați de tehnică și întreceri sportive.

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?