Deputatul PSD de Vrancea, Laurențiu Marin, a declarat că Partidul Social Democrat își respectă angajamentul și a depus amendamente la Ordonanța de Urgență referitoare la plafonarea prețurilor la energie. Acesta a mai precizat că prin modificările Ordonanței de Urgență, social democrații se asigură că prețurile plafonate se vor raporta la consumul curent și nu la cel din 2021. „O situație specială este cea a românilor care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale pentru efectuarea tratamentelor. Pentru aceștia, în baza unei declarații pe propria răspundere, nu se aplică plafonul maxim al consumului de 100 kWh, tariful fiind de 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru întreg consumul realizat. De asemenea, în cazul consumatorilor care se încadrează într-un consum de 300 kWh/lună, doar ceea ce depășește suma de 255 kWh, adică 45 kWh, se plătește la preț neplafonat și nu întreaga factură. Era o clarificare necesară deoarece în formularea veche reieșea că prețul plafonat se acordă doar pentru cei care în prezent se încadrează în maximum 255 kWh/lună. Sunt convins că prin acest modificări îi vom stimula pe români să facă economie la energia electrică. Este un efort pe care trebuie să îl facem cu toții astfel încât să reducem consumul național de energie cu 10%, conform obiectivelor stabilite de Comisia Europeană“, a precizat deputatul vrâncean.
Laurențiu Marin a adăugat că stimulând economisirea, nu va mai fi nevoie de reglementări care să impună prin forță reducerea consumului, așa cum se întâmplă în alte state ale Uniunii. „La acest moment, România produce energie electrică atât cât consumă. Mai mult, în ultima perioadă a fost înregistrat un consum mai mic cu 5% față de anul trecut, la energie electrică. De aceea, consider că economisirea de energie trebuie să fie opțiunea fiecărui cetățean, în primul rând fiind o soluție pentru reducerea facturilor la utilități“, a încheiat deputatul PSD Laurențiu Marin.