Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Primăria Nereju va începe lucrările la grădinița Sahastru; administrația locală derulează mai multe proiecte de investiții

Primăria Nereju va începe în luna octombrie lucrările de extindere la grădinița Sahastru. Investiția la această unitate de învățământ este finanțată prin PNDL dar și de la bugetul local, cu o valoare totală de peste 848 mii lei. Primarul comunei Nereju, Toader Gemănaș, a arătat că o altă unitate școlară la care vor începe lucrările în perioada următoare este Școala Gimnazială Nereju Mare. Este încă o investiție care va fi finanțată prin PNDL și bugetul local, cu o valoare de peste 613 mii lei. Edilul a explicat că, pentru această unitate școlară, este realizat proiectul tehnic însă data exactă pentru începerea efectivă a lucrărilor depinde de finalizarea și realizarea recepției tehnice la unitățile de învățământ din Nereju Mic. Aici au fost realizate investiții importante, cu finanțare prin PNDL și bugetul local. Este vorba despre: modernizare Școală Nereju Mic – 1,1 milioane lei; Grădinița Nereju Mic – 610 mii lei; Amenajare curte și construire teren minifotbal Școala Nereju Mic, cu finanțare bugetul local – 600,8 mii lei.

De asemenea, a fost finalizată investiția la Grădinița Nereju Mare – 596 mii lei și la Școala Chiricari, finanțare buget local – 568,7 mii lei. Primarul comunei Nereju, Toader Gemănaș, a pregătit proiecte și pentru celelalte unități școlare din comună. Au fost depuse proiecte pentru obținerea finanțării pentru lucrări de modernizare la Școala Primară Brădăcești, Grădinița Brădăcești, Școala Primară 2 Nereju, Grădinița 2 Nereju, Grădinița 2 Nereju Mic (internat).

Un alt proiect important pentru comuna Nereju este cel prin care va fi modernizat iluminatul public în comună prin montarea de becuri LED. Proiectul iluminatului public prevede montarea a 701 lămpi LED în toate satele, în intravilanul comunei. Primarul a explicat că toate lămpile care vor fi date jos de pe stâlpi vor fi montate în zonele din extravilanul comunei. Edilul a arătat că pe lista de proiecte în curs de implementare se află etapa a III a a proiectului de modernizare a iluminatului public din Nereju. Acesta prevede montarea a încă 113 lămpi LED în zonele din intravilanul localității care nu au putut fi cuprinse în proiectele anterioare.

Pe de altă parte, în perioada următoare va fi implementat un proiect ambițios de reabilitare a 7,2 km de drumuri de interes local care va viza toate satele din Nereju. „Avem un proiect foarte mare prin CNI, aflat în faza de ordin de ministru, după care urmează etapa realizării documentațiilor tehnice, care este una de durată. Prin programul Anghel Saligny avem proiectul Modernizare drumuri de interes local. Am reușit să avem 3,2 kilometri dar vom mai adăuga câțiva kilometri, cu finanțare de la bugetul local. Să intrăm în proiect cu măcar 7 kilometri și vom vedea ulterior cum vom asigura banii”, a spus primarul Gemănaș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?