CUP Salubritate a turnat asfalt colorat pe aleea din Cartierul Sud amplasată lângă viitorul parc tematic pentru bicicliști. Asfaltul are o nuanță asemănătoare zgurii, obținută prin folosirea unui oxid de fier. Este pentru prima dată când cei de la CUP Salubritate folosesc o asemenea soluție, care are un rol estetic și reduce din monotonia asfaltului. Lucrările de asfaltare din zonă au presupus și amenajarea parcării de lângă Stadion și viitorul parc tematic. De asemenea, în această perioadă vor fi finalizate lucrările la această investiție pe care primarul Cristi Misăilă vrea să o inaugureze de Ziua Copilului.
Investiția realizată în cartierul Sud are ca obiectiv învățarea regulilor de conduită în trafic pentru tinerii cicliști din municipiu. Într-o prezentare a parcului se arată că, având o suprafață de peste 2000 metri pătrați, acest Parc Tematic este proiectat a fi și o destinatie pentru timpul liber al focșănenilor și turiștilor. Vor fi amenajate spații verzi, locuri de ședere pentru însoțitori, mese de șah, tenis, zone cu wi-fi, loc de joacă pentru copii. Conform proiectului, parcul va avea patru zone. Prima zonă va fi de învățare a mersului pe bicicletă, de la pregătire și inițiere până la serpentine și reguli de conduită în trafic. Urmează zona de recreere pentru copiii cu vârste mici și însoțitorii bicicliștilor, zona logistică și de depozitare și zona de spații verzi. Lucrările de realizare a investiției nu au durat foarte mult însă procedurile și licitația pentru desemnarea constructorului au durat foarte mult, aproape un an de zile.