Aproape 400 de locuitori din Nereju au fost prezenți la Adunarea generală organizată de Primărie în sala de festivități a localității. În cadrul întâlnirii au fost prezentate și dezbătute problemele legate de administrația publică locală, investițiile derulate în comună, colectarea deșeurilor, modernizarea unităților școlare, reabilitarea drumurilor de interes local, executarea cadastrului sistematic, stadiul încasărilor din taxele și impozitele locale, continuarea lucrărilor la drumul forestier administrat de Primărie.
Întâlnirea a fost condusă de primarul Toader Gemănăș, alături de care s-au aflat consilierii locali, dar și invitați precum preotul parohiei Nereju, Iulian Măciucă, directorul Școlii, Simona Păucă, șeful de ocol Marius Dudu, președintele Obștii, Șerban Popa, medicul de familie Florin Postolache. „Mă bucur să sunteți în număr așa mare la întâlnirea de astăzi. Ultima adunare generală a fost organizată în 2020, înainte de pandemie însă cu cât ne întâlnim mai des este mai bine, pentru că putem să ne spunem problemele, să le dezbatem”, a spus primarul Toader Gemănaș.
Acesta a arătat că, în 2020- 2022 au fost parcurse toate străzile din comuna Nereju pentru a vedea stadiul drumurilor din fiecare sat și cătun. În această perioadă au fost mai multe intervenții pe drumurile de interes local, care au facilitat accesul locuitorilor către gospodării. „Sunt zone care până acum nu au văzut nici măcar o roabă de balast. De exemplu în Pârâul Pinului, unde niciodată nu au văzut balast”, a spus primarul Gemănaș. Printre investițiile importante pentru comunitate se numără achiziția de utilaje precum buldoexcavator și autobasculantă, care și-au dovedit eficiența la intervențiile primăriei. De asemenea, au început lucrările la modernizarea Căminului Cultural. „Modernizarea Căminului Cultural este un proiect pe fonduri europene prin AFIR care are deja trei ani de când este semnat contractul de finanțare. În acest moment s-a terminat licitația și au început lucrările care erau așteptate de mult timp”, a spus primarul Gemănaș.
Un alt proiect care va începe în perioada următoare este cel prin care va fi modernizat iluminatul public în comună prin montarea de becuri LED. Proiectul iluminatului public prevede montare a 701 lămpi LED în toate satele, în intravilanul comunei. Primarul a explicat că toate lămpile care vor fi date jos de pe stâlpi vor fi montate în zonele din extravilanul comunei. „Cred că în maxim o lună vom avea constructorul pe raza localității”, a explicat primarul Gemănaș. Edilul a arătat că, pe lista de proiecte în curs de implementare se află etapa a III a a proiectului de modernizare a iluminatului public din Nereju. Acesta prevede montarea a încă 113 lămpi LED în zonele din intravilanul localității care nu au putut fi cuprinse în proiectele anterioare.
Pe de altă parte, în perioada următoare va fi implementat un proiect ambițios de reabilitare a 7,2 km de drumuri de interes local care va viza toate satele din Nereju. „Avem un proiect foarte mare prin CNI, aflat în faza de ordin de ministru, după care urmează etapa realizării documentațiilor tehnice, care este una de durată. Prin programul Anghel Saligny avem proiectul Modernizare drumuri de interes local. Am reușit să avem 3,2 kilometri dar vom mai adăuga câțiva kilometri, cu finanțare de la bugetul local. Să intrăm în proiect cu măcar 7 kilometri și vom vedea ulterior cum vom asigura banii”, a spus primarul Gemănaș.
Cadastru cu fonduri europene
Realizarea cadastrului sistematic este una dintre lucrările de foarte mare interes și cu multe beneficii pentru locuitorii din Nereju. Lucrarea de cadastru prin care oamenii vor primi gratuit cărți funciare pentru terenurile deținute este un proiect finanțat prin fonduri europene, unde sunt cinci comune din Vrancea. Nina Bratu, inspector principal cadastru la Primăria Nereju, a explicat că printre noutațile aduse de realizarea cadastrului sistematic este actualizarea hărților cadastrale ale comunei. Ea a precizat că, până la acest moment a fost realizat circa 80% din intravilanul localității, mai puțin în cătunele Crăciunari și Brădăcești însă se va ajunge și acolo. Ea a precizat că se măsoară foarte greu, din cauza reliefului localității dar se dorește ca măsurările să fie finalizate în această toamnă.
Apel la asigurarea curățeniei în comună
O altă problemă discutată la Adunarea de ieri a fost cea a salubrizării din comună, a colectării deșeurilor menajere dar și a deșeurilor aruncate în diferite puncte din Nereju. Viceprimarul Maricel Dinu a subliniat că asigurarea curățeniei pe domeniul public trebuie să fie responsabilitatea fiecărui locuitor. Viceprimarul a explicat că mașina de colectare a gunoiului selectiv vine de două ori pe lună, cu saci separat pentru plastic, sticlă, carton și o dată pe lună vine pentru gunoiul menajer. Mai sunt câteva puncte din comună unde sunt aruncate deșeuri, a venit Garda de Mediu, s-a făcut curățenie și în câteva zile zonele au fost din nou pline de deșeuri. „Fac un apel să îndrumăm pe toți vecinii, copiii noștri, să strângem gunoaiele și să le punem la pubele”, a spus viceprimarul Maricel Dinu. Taxa de salubritate la Nereju este mică, față de localitățile apropiate, respectiv 50 lei an/familie, comparativ cu Spulber cu 50 lei/an/persoană sau Paltin cu 60 lei/an/ persoană.
Drumul forestier, o investiție în beneficiul firmelor din Nereju
Unul dintre subiectele sensibile ale ședinței de ieri a fost investiția în realizarea drumului forestier administrat de Primărie. Primarul Gemănaș a arătat că lucrările au fost începute după ce s-a primit o sumă de bani de la bugetul de stat în urma calamităților de anul trecut. A fost punctul de plecare pentru această investiție care va continua cu fonduri de la bugetul local. Edilul a explicat că drumul va trece spre Lacul Negru, un drum care acum este impracticabil. Investiția este în beneficiul firmelor de exploatare forestieră, care asigură circa 70% din veniturile comunei. Chiar dacă trebuie să plătească o taxă de peiaj pentru lemnul transportat pe drumurile forestiere administrate de Primăria Nereju, beneficiul firmelor va fi mai mare deoarece vor avea drumuri mai bune, care vor facilita accesul în zone greu accesibile până acum.
Proiecte finalizate la Primăria Nereju
– Modernizare Școală Nereju Mic – finanțare PNDL și bugetul local – 1,1 milioane lei;
– Grădinița Nereju Mic – PNDL și bugetul local – 610 mii lei;
– Grădinița Nereju Mare – PNDL și bugetul local – 596 mii lei;
– Amenajare curte și construire teren minifotbal Școala Nereju Mic – bugetul local – 600,8 mii lei;
– Reparații punte Brădăcești și punte Strunga – fond de urgență și bugetul local – 605 mii lei;
– Reparații drumuri în urma calamităților din 2021 – fond de urgență și bugetul local – 1,1 milioane lei;
– Școala Chiricari – buget local – 568,7 mii lei;
– dotare cu utilaje (buldoexcavator – autobasculantă ) – fonduri europene și buget local – 1,1 milioane lei.
Proiecte autorizate în curs de execuție la Primăria Nereju
– Modernizare și dotare Cămin Cultural – finanțare AFIR și buget local – 2,5 milioane lei;
– Alimentare cu apă (actualizare rest de executat) – PNDL și buget local – 8,6 milioane lei;
– Construire pod Brădăcești- PNDL și buget local – 6,05 milioane lei;
– Amenajare parcări auto – buget local – 99,2 mii lei;
– Refacere drumuri forestiere – buget local și obști – 1,7 milioane lei;
– Iluminat public – Administrația Fondului de Mediu și buget local – 1,1 milioane lei;
– Școala Gimnazială Nereju Mare – PNDL și buget local – 613 mii lei;
– Grădinița Sahastru – PNDL și buget local – 848 mii lei;
– Planul Urbanistic General – buget local și fonduri Consiliul Județean, 260 mii lei.
Proiecte în curs de implementare la Primăria Nereju
– Iluminat public (etapa 3) – finanțare AFM și buget local – 493,3 mii lei;
– Reabilitare drumuri de interes local (7,2 km) – CNI și buget local- 36,1 milioane lei;
– Modernizare drumuri de interes local (3,2 km) – PNDL Anghel Saligny și buget local – 4,1 milioane lei;
– Construire punte Strunga – PNDL Anghel Saligny și buget local – 8,3 milioane lei.
Primarul Toader Gemănaș i-a mulțumit președintelui Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, pentru sprijinul acordat în derularea proiectelor de la nivelul comunei Nereju.