Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO și FOTO! Pompierii au intervenit în Câmpineanca, Slobozia Bradului, Obrejița, Sihlea – zeci de gospodării inundate, un copac lovit de trăsnet amenința să cadă peste o casă

Misiuni în sprijinul comunităților afectate în urma manifestării fenomenelor meteorologice

În urma fenomenelor meteorologice periculoase prognozate prin avertizarea Cod portocaliu, emisă de Administrația Națională de Meteorologie în data de  22 august a.c., pentru mai multe localități din județul Vrancea, care s-au manifestat prin vijelii, grindină, descărcări electrice și averse cuprinse între 30-40l/mp, au fost înregistrate efecte negative care au impus intervenția structurilor operative din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Anghel Saligny” al județului Vrancea.

Astfel, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani a intervenit cu o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime în localitatea Câmpineanca pentru degajarea unui copac lovit de trăsnet care amenința să cadă peste acoperișul unei case.

În urma averselor abundente s-a solicitat sprijin pentru evacuarea apei din curtea unui agent economic și a 3 gospodării inundate, în localitatea Slobozia Bradului. Pompierii au acționat cu 1 autospecială de intervenție și 1 motopompă transportabilă. 

Totodată, în localitatea Obrejița 40 gospodării au fost inundate. Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. Pompierii militari au acționat cu 2 autospeciale de primă intervenție și comandă, 1 autospecială de intervenție, 1 motopompă de capacitate mărită și 2 motopompe transportabile. Intervenția s-a desfășurat în cooperare cu pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de urgență Obrejița. 

De asemenea, 20 de gospodării au fost inundate în localitatea Sihlea, sat Voetin. Pompierii Punctului de Lucru Dumbrăveni au intervenit cu 2 echipaje și 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 autocamion, 2 motopompe transportabile și 1 motopompă de capacitate mărită.

Situația este în dinamică iar evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al inspectoratului, echipajele de pompieri militari fiind pregătite să intervină operativ în sprijinul cetățenilor.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea

Sursa text, video și foto: ISU Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?