Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Rubgy old boys, Turneul corturilor – ”Un meci superb cu mult fair-play”!

Tradiționalul turneu de rugby veterani ”Turneul Corturilor” a avut loc, în formulă restrânsă, pe stadionul Milcovul din Focșani, sâmbătă, 20 august. Din motive bine întemeiate, dintre cele patru-cinci echipe care participau de obicei, în acest an au putut onora competiția două echipe: Rugby Club Old Boys Focșani și Old Balls Bârlad. La ora meciului, era trecut bine de ora 9:30, căldura devenise sufocantă, dar veteranii rugbiului din Focșani și Bârlad au arătat că pot juca în orice condiții, chiar dacă mulți dintre ei sunt ieșiți din prima tinerețe. Bărbați trecuți prin ani de rugby la nivel competițional ridicat au arătat și pe Milcovul frumusețea acestui sport care le-a adus, în timp, mari satisfacții. Am văzut placaje de manual, curse pe treisferturi, un spectaculos joc la mână la ambele echipe și șase eseuri: două reușite de gaze, patru ale oaspeților. Dar mai mult de orice am văzut prieteni bucurându-se de revedere, de joc, de faptul că au putut fi alături și în acest an.

Iar înainte de începutul întâlnirii, au ținut un moment de reculegere în memoria celui ce le-a fost coleg, prieten, multora antrenor, profesor și mentor și care a întrecut la cele veșnice într-un alt august, cel din 2014.

Despre cum a fost Turneul Corturilor de sâmbătă, de la Focșani, vă spun imaginile ce însoțesc textul. Dar și doi dintre exponenții Rugby Club Old Boys Focșani: Raileanu Cătălin, președintele clubului: ”A fost un meci reușit în care ne-am arătat încă odată, dacă mai era nevoie, dorința de joc, dragostea față de jocul de rugby și bucuria de a fi din nou împreună pe terenul de rugby. Mulțumesc celor ce au fost prezenți astăzi la stadion, mă bucur că am reușit să ne organizam atât pe teren cât și în afara lui în buna desfășurare a tradiționalei reprize a-III-a ! Chiar dacă acest meci a făcut parte din cadrul turneului corturilor ediția a-VII-a, am ținut să păstrăm un moment de reculegere la începutul meciului în memoria prof. Ion Viorel. Sper ca si pe viitor să reușim să păstrăm vie această tradaditie. Mulțumesc încă o dată tuturor!”

Florin Topală, principalul communicator al grupării: ”Sunt tare bucuros că am reușit să facem echipă și să ne strângem în număr mare așa cum o făceam în vremurile bune de dinaintea pandemiei. Din păcate, datorită condițiilor tulburi din Republica Moldova, camarazii din Chișinău nu au putut face deplasarea, iar turneul corturilor s-a bifat cu meciul dintre Old-boys Focșani și Old-Balls Bârlad. Un meci superb cu mult fair-play, asa cum ne-am obișnuit la rugby, vremea excelentă pentru joc, public minunat, iar terenul de pe stadionul Milcovul ne-a făcut să zburdăm. Pe această cale, întreaga echipă de rugby aduce mulțumiri domnului primar Cristi Misăilă pentru că ne-a oferit posibilitatea de a juca la Sud și am putut oferi condiții oaspeților noștri de la Bârlad. Faimoasa repriză a-III-a am organizat-o la La Puișorul, terasă ce s-a ridicat la așteptările noastre cu platouri boierești și metri de bere rece, iar pe această cale mulțumim domnului administrator. Mulțumesc tuturor membrilor Old-boys pentru implicare și nu în ultimul rând echipei de la Mikes Creative Services pentru că ne-au făcut cele mai frumoase diplome, cupe și distincții într-un timp extrem de scurt. Urmează o deplasare în luna octombrie la Chișinău ce o vom bifa dacă ne vor permite condițiile!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?