Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

FOTO: Atletism – Claudia Prisecaru, cu echipa României la Campionatul European!

  • Competiția are loc la Munchen, în perioada 15-21 august
  • Sportiva de la CSM Focșani 2007 intră în concurs joi, 18 august, de la ora 10:20, ora României, când va lua startul în proba de 3000 metri obstacole 

La  Munchen încep astăzi Campionatele Europene de Atletism Seniori din perioada 15-21 august la care va lua startul și Claudia Prisecaru, de la CSM Focșani 2007, antrenată de profesorul Cristian Orza. Claudia va alerga pentru România în proba de 3000 metri obstacole în care a obținut medalia de bronz a Campionatului European de Tineret în 2019.  

În clasamentul european al timpilor obținuți în acest an de alergătoarele din Europa, Claudia Prisecaru se află pe poziția a 15-a, cu recordul personal de 9:33.41 obținut la Estadio Iberoamericano, Huelva, în Spania, la 25 mai 2022. Este campioana României pe această distanță inclusiv în acest an și vicecampioană balcanică în 2022, clasată în urma albanezei Luiza Gega.

Progresii ale timpilor obținuți de campioana de la Focșani la 3000 metri obstacole: 9:53.21 la Gavle, în Suedia la Campionatul European de Tineret, la 13 iulie 2019; 9:46.66 pe Atletski stadion, Smederevo, Serbia, la Campionatul Balcanic, la 26 iunie 2021; 9:33.41 la Estadio Iberoamericano, Huelva, în Spania, la 25 mai 2022. 

Calificările pentru proba de 3000 metri obstacole sunt programate pentru joi, 18 august, de la ora 10:20, ora României, iar finala va fi la 20 august. Cunoscându-i valoarea și determinarea cu care aleargă Claudia în cursele importante, o aștept în finală, pe 20 august, unde se poate întâmpla orice! Poate chiar repetarea performanței de la Europeanul de Tineret!   

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?