Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Acțiune a polițiștilor în Adjud, Homocea, Ploscuțeni și Pufești



Vineri dimineață, pe raza municipiului Adjud, precum și a comunelor Homocea, Ploscuțeni și Pufești, în intervalul orar 06.00 – 09.00, polițiștii vrânceni au desfășurat o acțiune, ce a avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor ilicite de orice natură, precum și a consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan. Astfel, în cele 3 ore, aproximativ 25 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și DrugTest.
În urma activităților, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, dintre care 11 la O.U.G. 195/2002 Rep., 5 la Legea nr. 333/2003 și 2 la O.G. nr. 28/1999 privind aparatele de marcat electronice fiscale, în valoare totală de 10.395 lei. De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 5 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.
Reamintim conducătorilor auto faptul că, în conformitate cu prevederile din Codul Penal, “conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.

Biroul de presă al IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?