REȚINUT PENTRU INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER
Miercuri, 3 august, în jurul orei 18:54, polițiștii Biroului Rutier Focșani au depistat în trafic, pe Bulevardul Unirii din localitate, un autoturism condus de un bărbat, de 67 ani, din municipiul Focșani, care se afla sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul avea permisul de conducere reținut. Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La circa o oră după, bărbatul a fost depistat din nou în trafic, la intersecția străzilor Revoluției și Aleea 1 Iunie, în timp ce conducea același autoturism deși avea acest drept suspendat, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost din nou condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit un nou dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În jurul orei 23:00, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Biroul de presă al IPJ Vrancea, 4 august 2022