Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

91 de investiţii sunt finanţate prin PNDL în judeţul Vrancea


Alte 17 proiecte de investiții au fost prinse pe lista de obiective ce vor primi finanțare în perioada 2016-2019, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) la nivelul județului Vrancea. Inițial, pe această listă se aflau 74 de obiective de investiții care se află în diverse stadii de execuție. În prezent, prin PNDL, în județul Vrancea vor fi realizate 91 de proiecte de investiții în valoare de peste 335 milioane de lei (peste 74 de milioane de Euro). Conform situațiilor prezentate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, o parte importantă din aceste sume urmează să fie alocate anul acesta.

    Alte 17 proiecte de investiții au fost prinse pe lista de obiective ce vor primi finanțare în perioada 2016-2019, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) la nivelul județului Vrancea. Lista a fost făcută publică de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Astfel, au fost prinse următoarele investiții:Andreiașu de Jos-„Modernizare DC 115-900 mii lei; Chiojdeni-modernizare drumuri de interes local-700 mii lei; Ciorăști-modernizare drumuri de interes local-1.250.000 lei; Jitia-modernizare DC 177-700 mii lei; Năruja-Alimentare cu apă, sat Năruja-650 mii lei; Panciu-reabilitarea și modernizarea instituțiilor publice din orașul Panciu-Liceul Teoretic „Ion Slavici”, Liceul Tehnologic „Al. I Cuza”, Spitalul Orășenesc și Policlinica Orășenească Panciu-1.200.000 lei; Păunești-stație de epurare, rețele colectoare, canalizare-1.450.000 lei; Sihlea-construire școală generală cu 6 săli de clasă-700 mii lei; Reabilitare, extindere, modernizare și dotare școală, sat Cornetu –  1.200.000 lei; Urechești-reabilitare școală gimnazială-350 mii lei.
    De asemenea, prin PNDL vor fi finanțate 7 obiective de investiții ce vizează exclusiv unități de învățământ. Este vorba despre: reabilitare și modernizare grădiniță din localitatea Negrilești-567 mii lei; Reabilitare și modernizare grădinița Unirea-Odobești-1.080.645 lei; reabilitarea și modernizare școală cu două săli de clasă în Suraia-726.982 lei. Totodată, vor fi reabilitate trei școli din comuna Ruginești, valoarea acestor investiții fiind de aproape 2 milioane de lei. Este vorba de reabilitarea și modernizarea școlilor din satele Ruginești, Copăcești și Anghelești și construirea unei grădinițe noi în satul Anghelești.

74 de obiective de investiții aflate în diverse stadii de execuție

    În acest moment se află în derulare 74 de obiective de investiții aflate în diverse stadii de execuție, din care amintim: Cîmpuri – Reabilitare Åžcoală Generală nr.1 în comuna Cîmpuri – 139.096,00 lei; Gologanu – reparații capitale acoperiș și lucrări de izolare termică școală gimnazială profesor general Gheorghe Gheorghiu, comuna Gologanu – 650.739 lei; Milcovul-R.K. Grădiniță Milcovul-536.455 lei; Obrejița- Grădiniță cu program normal, 3 săli clasă, comuna Obrejița-826.260 lei; Vulturu – Reabilitare Åžcoală Gimnazială Vulturu și construire magazie pentru lemne, sat Vulturu – 2.117.566 lei; Bordești – Modernizare DC 158 km0+960-2+145, comuna Bordești – 517.890 lei; Cîmpuri – Modernizare și extindere alimentare cu apă comuna Cîmpuri – 23.774,00 lei; Cîrligele – Modernizare DC 211 Dălhăuți -Schit Dălhăuți km 0+000-3+000 și construire pod din beton armat peste pârâul Dălhăuți, comuna Cîrligele – 318.886,00 lei; Corbița – Înființare sistem alimentare cu apă în satele Åžerbănești și Corbița, comuna Corbița – 161.569,57 lei; Cotești – Modernizare drumuri comunale, drumuri de interes local și pod din beton armat pe DC147 peste pârâul Dâlgov, comuna Cotești – 11.344.729,97 lei; Dumbrăveni – Modernizare drum comunal DC 158 și drum de interes local DC 158 – Mănăstirea Recea, comuna Dumbrăveni – 2.613.966,00 lei; Dumitrești – Modernizare rețele de drumuri în comuna Dumitrești – 8.557.238 lei; Fitionești – Sistem public centralizat de canalizare al apelor uzate menajere și stație de epurare a efluentului uzat menajer în comuna Fitionești -13.948.910 lei; Fitionești – Sistem centralizat de alimentare cu apă în scop potabil și menajer în satul Ciolănești, comuna Fitionești – 40.719,20 lei; Garoafa – Modernizare drumuri de interes local, comuna Garoafa-8.408.621,00 lei; Golești – Modernizare străzi, comuna Golești – 2.321.360,40 lei; Gugești – Modernizare străzi în zona Satu Nou și Cartierul Sinistrați, comuna Gugești – 1.923.223,45 lei; Gugești – Extindere dezvoltare si automatizare sistem alimentare cu apă comuna Gugești – 2.346.750,00 lei, Gugești – Extindere canalizare în sistem vacuumatic sat Oreavu, comuna Gugești – 1.053.493,15 lei; Gugești -modernizare străzi în zona Satu Vechi și Centru, comuna Gugești – 2.893.170,59 lei; Gura Caliței – Modernizare DC165, sector DJ 204P- Rașca, km0+000-3+500, comuna Gura Caliței-6.162.070,00 lei.

Bani pentru alimentări cu apă și asfaltarea unor străzi

    Tot prin PNDL au fost alocate finanțări pentru obiective de investiții din localitățile: Măicănești – Construire stație de epurare, rețele colectoare, canalizare comuna Măicănești, sat Măicănești, județul Vrancea – 2.009.612,20; Mera – Reabilitare școală nr.1 și construire grup sanitar și grădiniță, comuna Mera – 1.438.870 lei; Movilița – Modernizare rețele de drumuri în comuna Movilița-4.370.449,00; Nănești – Modernizare drumuri de interes local în satele Nănești și Călienii Noi, comuna Nănești – 7.263.452,32 lei; Negrilești    – Construire  sediu primărie, comuna Negrilești – 2.967.822 lei; Nereju – Modernizare DC 106 Nereju – Păvălari, comuna Nereju – 2.851.098 lei; Nistorești – Alimentare cu apă comuna Nistorești-1.000.000 lei; Obrejița – Modernizare drumuri comunale, comuna Obrejița – 791.729,68 lei; Odobești – Modernizare și reabilitare rețea stradală în orașul Odobești – 7.495.062 lei; Odobești – Reabilitare infrastructură stradală oraș Odobești – 8.518.294,85 lei;

13,5 milioane lei pentru investiții derulate de orașul Panciu

    Sume importante primește și orașul Panciu pentru derularea următoarelor proiecte: Panciu – Modernizare tramă stradală în zona centrală a orașul Panciu-9.677.369 lei; Panciu – Extindere rețea canalizare menajeră și realizarea unei stații de epurare a apelor uzate în spațiul rural al orașului Panciu-271.256,38 lei; Panciu – Refacere și modernizare sediu primărie orașul Panciu – 3.597.701,96 lei.
    Alte localități: Păulești – Modernizare și extindere alimentare cu apă, comuna Păulești – 1.061.319,02 lei; Păulești – Modernizare drum de interes local în comuna Păulești – 3.404.118,01 lei; Poiana Cristei – Modernizare DC149A Poiana Cristei și vicinale sat Odobasca km0+000-km3+300, comuna Poiana Cristei – 4.958.184 lei; Poiana Cristei – Modernizare drum comunal DC152, km 0+000 – km 1+470, comuna Poiana Cristei – 1.030.056 lei; Popești – Alimentare cu apă în satul Popești, comuna Popești – 2.330.996,14 lei; Răcoasa – Modernizare drumuri de interes local în comuna Răcoasa – 7.275.756 lei; Reghiu – Modernizare drum vicinal sat Scoruș, comuna Reghiu – 4.425.513 lei; Slobozia Ciorăști – Modernizare străzi sat Slobozia Ciorăști, Jiliște și Armeni, comuna Slobozia Ciorăști – 2.596.216,35 lei; Soveja – Reabilitare și modernizare  DC 58:DJ 205L – Rucăreni – DN 2L, km: 0+000-3+600, comuna Soveja – 1.916.706 lei; Spulber – Alimentare cu apă satele Å¢ipău, Păvălari și Carsochești, comuna Spulber -1.707.698,77 lei; Spulber – Alimentare cu apă sat Spulber, comuna Spulber – 154.171,76 lei; Străoane – Modernizare drum DC 49, comuna Străoane – 17.298 lei; Suraia – Modernizare străzi în zona centru Suraia – 7.718.784 lei; Tănăsoaia – Modernizare DC 18 Feldioara – Covrag, comuna Tănăsoaia – 1.935.624 lei; Tătăranu – Modernizare drumuri de interes local în comuna Tătăranu – 4.077.700 lei; Vidra – Modernizare DC63 Tichiriș (DN2D) – Viișoara, comuna Vidra – 5.573.678,15 lei; Vîrteșcoiu – Modernizare drumuri în interiorul comunei Vîrteșcoiu: str. Olanelor, str. Maior Ghe. Pastia, str. Troiței, str. Garofiței (parțial) și str.Matului (parțial) – 684.298,15 lei; Vîrteșcoiu – Renovare clădire în vederea schimbării destinației din magazin universal în grădiniță cu program prelungit, comuna Vîrteșcoiu – 478.801 lei; Vrâncioaia – Alimentare cu apă satele Spinești și Bodești, comuna Vrâncioia – 2.689.498 lei; Vrâncioaia – Modernizare drum local Vrâncioaia – Ploștina, km 0+000 – 2+000, comuna Vrâncioia – 1.739.950,54 lei; Vrâncioaia – Modernizare drumuri de interes local în comuna Vrâncioaia – 4.008.928,68 lei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?