Noul sediu al postului de Jandarmerie montană Soveja a fost inaugurat joi. „Postul de Jandarmerie montană de la Soveja a fost înfiinţat încă din 2005, dar a funcţionat într-un spaţiu impropriu. Acum, Primăria Soveja ne-a oferit un spaţiu şi astfel ne-am mutat în locaţia nouă. Postul este deservit de şase jandarmi montani, care patrulează pe traseele montane şi intervin pentru căutarea persoanelor dispărute”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IJJ Vrancea, Florin Sima. Imobilul este situat pe strada Parcului, numărul 9, „corespunde actualei concepţii de asigurare a ordinii publice şi asigură condiţii de muncă la standarde europene”.
Postul funcționează non stop mai ales că este vorba despre o localitate tranzitată de foarte mulți turiști. Cu ocazia inaugurării, au fost avansați în grad mai mulți jandarmi vrânceni, în prezența numeroșilor reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, respectiv colonel Lucian Trășcălie, din partea comenzii Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Claudia Serafimciuc, subprefect, Ionel Cel-Mare, vicepreședinte CJ Vrancea, Ionuț Filimon, primar al comunei Soveja, Florin Nedelcu, consilier județean, președinte al A.T.O.P., șefi ai structurilor din Ministerul Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale.
„23 de cadre militare din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, care au îndeplinit stagiul minim în grad și celelalte condiții legale, au fost avansate în gradul militar următor la Mausoleul Eroilor din Soveja, în prezența domnului colonel Lucian Trășcălie, împuternicit adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române și doamnei subprefect Claudia Lavinia Serafimciuc. Cei avansați au fost felicitați de către conducerea unității, care le-a transmis tuturor cele mai frumoase gânduri și îndemnul de a sluji în continuare, cu devotament, patria. Felicitări tuturor jandarmilor care au fost astăzi înaintați în gradul următor!”, au arătat reprezentanții Jandarmeriei vrâncene.
„Vă felicităm pentru activitățile derulate în folosul comunității, în cadrul Postului de Jandarmerie Montană Soveja. Vă dorim să aveți parte de misiuni ușoare, putere de muncă și sănătate din plin!“, le-a transmis vicepreședintele CJ Ionel Cel-Mare, jandarmilor vrânceni.
De asemenea, primarul comunei Soveja, Ionuț Filimon, a transmis: „Moment de sărbătoare azi la noi în comunitate! Alături de Inspectoratul Județean de Jandarmi Vrancea am inaugurat la Soveja noul post de jandarmi. Tot astăzi, am participat la ceremonialul de avansare în grad a mai multor jandarmi vrânceni, care a avut loc la Mausoleu. Evenimentele au avut loc în prezența numeroșilor reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale. În localitatea noastră, vorbim despre 19 ani de funcționare neîncetată a Postului de Jandarmi din Soveja, timp în care profesioniștii armei jandarmeriei au fost sprijin pentru comunitatea noastră și au vegheat la liniștea și siguranța cetățenilor noștri. Le mulțumesc pentru activitate și implicare și îi asigur în continuare de tot sprijinul meu și al administrației locale!”.
Un post de jandarmerie montană există și în Lepșa, comuna Tulnici.