Actrița americană Gwyneth Paltrow și cântărețul britanic Chris Martin au divorțat, în sfârșit, în mod oficial după trei ani de separație, au informat duminică mass-media americane citate de EFE. Un judecător din Los Angeles (SUA) a oficializat divorțul actriței americane și solistului trupei Coldplay, care s-au căsătorit în decembrie 2003 și au împreună doi copii, de 10 și 12 ani. Procesul de divorț a fost demarat de comun acord în urmă cu mai bine de doi ani. Procesul a început în martie 2014, iar actrița l-a pus pe seama unor ‘diferențe ireconciliabile’.