Fermierii care vor să obțină consultanță pentru fonduri europene pot apela la serviciile sindicaliștilor de la Agrostar. Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe – Agrostar a creat o rețea de șapte Centre Regionale, printre care unul și în Focșani. Aceste centre sunt realizate în parteneriat cu societatea Gapa SRL și au ca scop asigurarea de consultanță și sprijin în vederea accesării de fonduri europene prin PNDR-Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, dar și prin alte programe europene. Centrele funcționează în Alexandria, Rm. Vâlcea, Constanța, Galați, Buzău, Focșani și București. Potrivit unui comunicat, măsurile pe care Agrostar le propune beneficiarilor PNDR vizează atât dezvoltare de activități agricole, cât și neagricole în mediul rural cum ar fi: Submăsura 6.1-Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri; Submăsura 6.3-Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici; Submăsura 4.1-Investiții în exploatații agricole (fermele de familie); Submăsura 6.2-Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zonele rurale; Submăsura 6.4-Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole. „Credem cu tărie că prin accesarea de fonduri europene destinate dezvoltării mediului rural, investiții în educație și formare, precum și informarea locuitorilor de la sate, mediul rural ar cunoaște o dezvoltare atât în plan economic, cât și social. Specialiștii noștri oferă sprijin atât în pentru întocmirea documentației necesare accesării măsurilor, cât și pe întreaga perioadă de derulare/implementare a proiectelor, astfel încât solicitanții să beneficieze de cele mai bune servicii de consultanță”, a declarat președintele Agrostar, Ștefan Niculae. Federația Agrostar este considerată cea mai mare federație sindicală din domeniul agricol. Are în componență peste 45.000 de membri, atât producători agricoli, cât și salariați din agricultură și servicii conexe, din sectorul privat, cât și din cel bugetar.