O vrânceancă de 67 de ani a rămas fără pensia de handicap în urmă cu 10 ani, însă, nici până în prezent nu înțelege de ce i s-a luat „acest drept‟, așa că a depus acțiune în instanță. Pentru a-și face povestea cunoscută, femeia ne-a sunat și a povestit cum au început problemele ei de sănătate, dar și prin ce situații neplăcute a trecut de-a lungul timpului. „Pe 23 august 1990, am avut un accident de circulație în urma căruia am avut o fractură de femur deschisă la piciorul drept și șoldul rupt. Veneam de la mare. Eram în mașină cu soțul și cei doi copii. Ajunși pe la Tătaru, în fața noastră era un tractor cu două remorci care se cam balansau. Soțul a intrat în depășire și am făcut accident. În urma impactului, eu am fost aruncată prin parbriz. Când am vrut să mă ridic, am văzut că aveam fusta plină de sânge și, prin materialul fustei, oasele de la piciorul drept erau ieșite. Soțul meu a avut sternul și clavicula rupte, băiatul capul spart, iar fata nu a pățit nimic. Doar eu am fost aruncată; ei au rămas în mașina care s-a răsturnat pe câmp‟, povestește aceasta.
Imediat după accident, femeia a fost dusă la spital unde a fost operată. Din cauza unei infecții însă, câteva luni mai târziu, a ajuns la București unde a aflat că are șoldul rupt, fiind supusă unei noi operații și unui nou tratament. Femeia se plânge că, „timp de cinci ani am umblat numai prin spitale‟, iar acum, starea ei de sănătate s-a agravat și mai mult: „am mai multe afecțiuni medicale, mi s-a rupt plăcuța de la șold, nu pot să calc bine cu piciorul drept, pentru că am niște dureri care mă seacă la inimă, iau și tratament…‟. Până în anul 2012, vrânceanca a fost încadrată în gradul II de handicap și a primit pensie de handicap. În 2012 însă, „au spus că nu mă mai încadrez și mi-au luat pensie. Nu mi se pare normal. Este dreptul meu. Anul acesta am depus din nou actele și mi s-a spus apoi că nu mă încadrez. I-am dat în judecată ca să-mi primesc drepturile. Mă descurc foarte greu‟.
Ce spun reprezentanții DGASPC Vrancea despre cazul femeii
Am luat legătura cu reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea pentru a afla mai multe despre acest caz. Iată ce ne-au transmis: „nu putem analiza în mod obiectiv care au fost argumentele ce au stat la baza determinării capacității de muncă și a încadrării în grad de handicap a doamnei acum 14 ani, ținând seamă de criteriile și condițiile legislative la acea dată. Însă, ținând seama de dispozițiile legale în vigoare, deficiențele constate conform diagnosticelor aflate în actele din dosar, nu justifică încadrarea în grad de handicap‟.
Totodată, „la ultima evaluare complexă, documentele medicale prezentate nu atestă prezența unei/unor afecțiuni încadrabile, conform Criteriilor medico-psihosociale aprobate prin Ord. 762/2007, cu modificările și completările ulterioare, debutul afecțiunilor fiind dobândit de doamna după vârsta de 26 ani‟. Prin urmare, „motivul pentru care reclamanta nu a fost încadrată în grad de handicap este că nicio afecțiune dintre cele diagnosticate, menționate în actele medicale, nu este încadrabilă în grad de handicap, conform legislației actuale. Precizăm că în momentul de față pe rolul Instanței de Contencios Administrativ se află contestația doamnei, cu privire la Certificatul de încadrare în grad de handicap nr.1020/24.03.2022, emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap. Procedura de judecată este cea prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004‟
Documente necesare pentru încadrarea în grad de handicap în cazul adulților
În cazul unei persoane adulte, documentele necesare în vederea încadrării în grad de handicap sunt: act de identitate în original și copie xerox; adeverință de salariat; scrisoare medicală–tip de la medicul de familie „conform Anexei nr. 5 din H.G. nr. 430/2008‟; cupon/cupoane pensie; copie decizie invaliditate (cu diagnostic) și copie decizie calcul; copie decizie calcul limita vârstă; dosar cu șină; anchetă socială de la primăria de domiciliu „conform Anexei nr. 6 din H.G. nr. 430/2008‟; cerere –tip evaluare complexă; acte medicale recente de la medicul specialist.
Totodată, va mai fi nevoie și de „referat în original de la medicul specialist privind situația medicală prezentă cu: diagnosticul clinic (specificat și debutul), -deficiența funcțională; investigații care susțin deficiența și măsuri de recuperare‟. De precizat că, în ceea ce privește referatul medicului specialist, „se depune cel al medicului curant (care îl tratează pe bolnav în spital sau ambulatoriu). Dacă persoana are mai multe boli, pot fi depuse mai multe referate‟.
Reprezentanții DGASPC Vrancea mai precizează că referatul trebuie să cuprindă: diagnostic, istoric, stadiul bolii, tratament, posibilitate de recuperare și recomandări. De asemenea, persoana/persoanele în cauză, trebuie să aibă în vedere că la referat se „anexează și alte investigații necesare, în funcție de diagnostic: CT, biopsie, analize de sânge, examen psihologic, teste de autonomie, etc.‟. Referatul reflectă starea prezentă, actuală, așa că se depune în original și trebuie verificat dacă este datat, are număr de înregistrare și cod parafă.
Documentele se depun la sediul DGASPC Vrancea – Direcția Protecția Persoanelor cu Dizabilități și Alte Persoane Vulnerabile, situată pe strada Mihail Kogalniceanu, nr. 3 – Focșani, camera 7. Date de contact: număr de telefon 0237/627019; adresa de e-mail: dph_vrancea@yahoo.com sau sec_adult_vn@yahoo.com.
Pentru reevaluare, va fi nevoie de: dosar cu șină; două copii ale actului de identitate; cupon/cupoane pensie; copie decizie invaliditate (cu diagnostic) + copie decizie calcul; copie decizie calcul limita vârstă; certificatul de handicap anterior in original; anchetă socială de la primăria de domiciliu „conf. Anexei nr. 6 din H.G. nr. 430/2008‟ și acte medicale recente de la medicul specialist.
Care sunt drepturile persoanei cu handicap
Clasificând, tipurile de handicap sunt următoarele: „fizic (cod 1), somatic (2), auditiv (3), vizual (4), mental (5), neuropsihic (6), asociat (7), HIV/SIDA (8), boli rare (9), surdocecitate (10)‟. Gradele de handicap sunt: uşor (IV), mediu (III), accentuat (II), grav (I) cu sau fără asistent personal. În conformitate cu prevederile legale, persoanele cu handicap uşor beneficiază de următoarele drepturi principale: „asigurare medicală (instituţie responsabilă: Unităţile de sănătate); bilet gratuit de tratament balnear (instituţie responsabilă: Casa Judeţeană de Pensii); gratuitate la taxa de drum – Rovinieta (instituţie responsabilă: D.G.A.S.P.C. Vrancea – D.P.P.D.A.P.V.)‟, transmit reprezentanții DGASPC Vrancea.
Persoanele cu handicap mediu beneficiază de aceleași drepturi, cu mențiunea că acestea mai primesc și un „buget complementar în cuantum de 64 lei/lună (instituţie responsabilă : D.G.A.S.P.C. Vrancea – D.P.P.D.A.P.V., plata prestaţiilor sociale se face din oficiu)‟.
Principalele drepturi ale persoanele cu handicap grav sunt: „scutire impozit pe venit (instituţie responsabilă : Angajator- conform Codului Fiscal); scutire impozit pe locuinţă (instituţie responsabilă: Autoritatea publică locală – conform Codului Fiscal); gratuitate transport interurban (instituţie responsabilă: D.G.A.S.P.C. Vrancea – D.P.P.D.A.P.V.); legitimaţie transport urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă (instituţie responsabilă: D.G.A.S.P.C. Vrancea – D.P.P.D.A.P.V.); indemnizaţie în cuantum de 368 lei şi buget complementar în cuantum de 158 lei/lună (instituţie responsabilă: D.G.A.S.P.C. Vrancea – D.P.P.D.A.P.V., plata prestaţiilor sociale se face din oficiu); asigurare medicală (instituţie responsabilă: Unităţile de sănătate); bilet gratuit de tratament balnear (instituţie responsabilă: Casa Judeţeană de Pensii); gratuitate la taxa de drum – Rovinieta (instituţie responsabilă: D.G.A.S.P.C. Vrancea – D.P.P.D.A.P.V.)‟.
Persoanele cu handicap grav cu asistent personal beneficiază de: scutirea impozit pe venit; scutirea impozitului pe locuinţă; gratuitate transport interurban; legitimaţie transport urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă; indemnizaţie în cuantum de 368 lei şi buget complementar în cuantum de 158 lei/lună, dar și de „asistent personal sau indemnizaţie pentru asistent personal (instituţie responsabilă: Autoritatea publică locală iar în cazul adultului cu handicap vizual grav vă adresaţi D.G.A.S.P.C. Vrancea – D.P.P.D.A.P.V.); asigurare medicală (instituţie responsabilă: Unităţile de sănătate); bilet gratuit de tratament balnear (instituţie responsabilă: Casa Judeţeană de Pensii); gratuitate la taxa de drum – Rovinieta (instituţie responsabilă: D.G.A.S.P.C. Vrancea – D.P.P.D.A.P.V.)‟.
Obligaţiile persoanei cu handicap, ale familiei sau reprezentanţilor legali
Una dintre principalele obligații ale persoanei cu handicap, familiei sau reprezentanţilor legali este prezentarea, din oficiu sau la solicitare, pentru evaluare şi reevaluare, la comisiile cu competenţă în domeniu. Totodată, acestea mai au obligația să depună „diligenţele necesare pentru a beneficia de drepturile Legii 448/2006; să urmărească activităţile şi serviciile prevăzute în programul individual de abilitare – reabilitare, respectiv în planul individual de servicii‟, dar și să aducă la cunoștința DGASPC Vrancea, „în termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reşedinţă, starea materială şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege‟.
Informații suplimentare despre pensia de handicap puteți obține de la reprezentanții DGASPC Vrancea.