În urmă cu puțin timp, un apel la 112 anunța faptul că un minor de aproximativ 6 ani a căzut de pe o locuință aflată în construcție. Incidentul s-a petrecut în Focșani, pe strada Gloriei. În cel mai scurt timp, la fața locului s-au deplasat polițiștii vrânceni și o ambulanță SAJ Vrancea. Potrivit primelor informații, în momentul apelului, copilul era conștient. Revenim cu detalii!
UPDATE! Reprezentanții SAJ Vrancea au transmis că minorul, „un băiețel de 6 ani, a fost predat la UPU cu un traumatism cranio-cerebral acut închis, evenimentul petrecându-se în condiții neprecizate. La momentul preluării, copilul era conștient, orientat și echilibrat”.