Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Proiectul „Bibliopreşcolarii IT-işti” premiat cu șapte calculatoare!


Proiectul „Bibliopreșcolarii IT-iști”, propus de Biblioteca Comunală Broșteni în cadrul programului de donații Asoclick „Din solidaritate pentru educație”, inițiat de Organizația Ateliere Fără Frontiere în parteneriat cu Kaufland România, a fost premiat cu șapte calculatoare recondiționate. Computerele vor fi repartizate celor trei grădinițe din Broșteni, iar preșcolarii vor beneficia de un curs de inițiere în tainele calculatorului. 
Loredana Iordache, bibliotecară la Biblioteca Comunală Broșteni a dorit să mulțumească atât Organizației Ateliere Fără Frontiere pentru premiul acordat, cât și Bibliotecii Județene Duiliu Zamfirescu Vrancea și autorităților locale pentru sprijin. „Atracția copiilor spre tehnologia informațională a fost evidentă prin activitățile desfășurate de bibliotecă și grădinițe. Grădinițele nu sunt dotate cu calculatoare și întotdeauna au existat diferențe între preșcolarii noștri și cei din mediul urban. De aceea ne-am gândit să dotăm grădinițele cu calculatoare pentru a nu mai fi defavorizați. Totodată, cadrele didactice ar putea implementa metode moderne în desfășurarea activităților școlare și extrașcolare. Cursul de inițiere urmărește să ofere copiilor ocazia de a dobândi cunoștințe competitive în folosirea  calculatorului și să le îmbunătățească abilitarea în a comunica, a mânui, controla și monitoriza informația în scopul integrării rapide într-o societate modernă, computerizată, urmând ca doamnele educatoare să continue activitatea la clasă, oferindu-le micuților lecții cât mai atractive și moderne, putând solicita ajutorul bibliotecarului ori de câte ori va fi nevoie”, a declarat bibliotecara Loredana Iordache.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?