Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Primarul din Mărășești, reținut pentru 24 de ore

La finalul zilei de ieri, procurorii vrânceni au dispus reținerea primarului din Mărășești, Valerică Chitic, acuzat de mai multe infracțiuni legate de funcția pe care o deține. Măsura a fost dispusă în jurul orei 22.10, pentru 24 de ore, iar în fața procurorilor primarul a uzat de dreptul la tăcere. Pe tot parcursul zilei de ieri au fost efectuate ample percheziții în mai multe locații, de unde au fost ridicate mai multe documente, fiind totodată audiate mai multe persoane, în calitate de martori.

Din informațiile noastre, astăzi este posibil ca primarul să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, însă până la acel moment vor mai fi făcute și alte acte de cercetare în dosar. „Precizăm că începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv măsura preventivă reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a subliniat prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Nicolae Pârcălăbescu.

Astăzi urmează a fi audiate la poliție și alte trei persoane, care ar putea dobândi calitatea de suspecți, iar ulterior, primarului i se va aduce la cunoștință calitatea de inculpat. Ieri, primarul Chitic subliniase într-o declarație pentru Monitorul de Vrancea că „toată activitatea mea și a primăriei pe care eu o coordonez se desfășoară cu respectarea legislației în vigoare și în baza hotărârilor aprobate de Consiliul Local Mărășești”.

Faptele cercetate datează din perioada anilor 2021 – 2022, respectiv folosirea funcției pentru a favoriza alte persoane, abuz în serviciu, delapidare, instigare la fals intelectual, folosirea cu rea-credință de bunuri sau creditul de care se bucură societatea, contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu pentru a favoriza altă societate. În mare, ar fi vorba despre înființarea unei societăți care a câștigat un contract pentru livrarea mesei calde la școală, însă în realitate livra sendvișuri. Primarului i s-ar imputa că era cel care coordona societatea în cauză, care este deținută și administrată de o altă persoană. Totodată, se bănuiește că parte din angajații Primăriei Mărășești, precum și unele materiale din primărie erau folosite în interes personal.

sursă foto: g4media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?