Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Bani pentru modernizarea punctelor termice din Focșani


Primăria Focșani va primi peste un milion de lei din partea Ministerului Dezvoltării pentru lucrările ce vor fi efectuate prin programul „Termoficare 2006-2020 căldură și confort”. La nivel național sunt 15 localități care primesc fonduri prin acest program, valoarea totală a sprijinului fiind de peste 67 milioane lei. Prin acest program sunt susținute lucrările de investiții în reabilitarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a localităților iar sumele sunt alocate prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. La Focșani, banii sunt alocați pentru lucrările de modernizare și reabilitare a rețelei de transport a energiei termice în zonele Piața Victoriei, str. Longinescu și strada Războieni. Suma alocată de executiv este de 1,22 milioane lei. Programul „Termoficare 2006-2020” are ca obiective plata cofinanțării de până la 70% din valoarea investițiilor realizate în cadrul programului de către autoritățile locale, eficientizarea, creșterea accesibilității și îmbunătățirea calității serviciului public de alimentare cu energie termică a localităților. Prin acest program este susținută modernizarea, retehnologizarea și dezvoltarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a localităților.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?