Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Populația din Focșani „în ultima perioadă niciodată nu e aceeași”

Viceprimarul Alexandra Tătaru nu a avut timp cât lucrează în Primărie să modifice erorile materiale strecurate în proiectul Statutului municipiului Focșani. Documentul a fost în dezbatere publică din 20 aprilie și a fost supus votului consilierilor locali în ședința extraordinară de ieri. Singurele discuții au fost inițiate de viceprimarul USR, care abia atunci a părut interesată de Statut și a ținut să menționeze erorile materiale. Așa, ca și cum ar fi un simplu observator, nu un viceprimar cu salariul aferent. Discuțiile nu i-au interesat nici măcar pe colegii de masă (și de majoritate), preocupați de alte subiecte și mai puțin dacă numărul de cetățeni prevăzut în Statut trebuie să fie comunicat de Evidența Populației sau în urma recensământului.

Poate că pentru viceprimarul USR este mai bine să fie activă live pe facebook, să le arate urmăritorilor cât de mult muncește. În strădania de a arăta cât mai bine în intervenția din ședință, viceprimarul USR a opinat că populația din Focșani „în ultima perioadă niciodată nu e aceeași”. De aceea a solicitat o corelare între articolele și anexele Statutului. De asemenea, viceprimarul a vrut probabil să dovedească abilitățile pe care le deține nu doar în cele ale geografiei și economiei, ci și la limba română, punctând că ar dori să fie scos cuvântul „defalcat” dintr-o anumită exprimare, în opinia acesteia cuvântul fiind utilizat mai mult la buget, mai puțin la structura populației”. Conform dexonline, a defalca înseamnă: „1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi – sinonime: desprinde, împărți; 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc”.

Probabil că focșănenii ar fi fost mai interesați de la viceprimarul USR să afle cum pot obține certificatul de „Fiu/fiică al Municipiul Focșani”. Desigur, dacă dumneaei ar fi avut disponibilitatea de a lectura cu atenție Statutul, nu doar de a folosi titulatura de viceprimar ca să facă opoziție primarului. Documentul prevede că persoanele născute în municipiu pot primi, la împlinirea vârstei de 18 ani, distincția Certificatul de Fiu/fiică al Municipiul Focșani”. Însă, la anexa 7, la Procedura privind acordarea titlului de „Cetăţean de onoare al Municipiului Focșani”, respectiv a „Certificatului de Fiu/Fiică al Municipiului Focșani”, nu sunt menționate categoriile de persoane care pot obține această distincție. Sunt menționate situații în care se poate propune acordarea titlului de Cetățean de onoare al municipiului însă nu și pentru Certificatul de „Fiu/fiică al Municipiul Focșani”. Chiar și așa, Statutul municipiului Focșani a fost votat în unanimitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?