Renumitul interpret Gheorghe Zamfir va cânta sâmbătă, 6 august 2016, la Mausoleul Mărășești, în cadrul evenimentelor de comemorare a 99 de ani de la luptele eroice din Primul Război Mondial. Evenimentul de comemorare, la care sunt estimate să participe câteva mii de persoane, va începe la orele 20.00 cu salutul Gărzii de Onoare și intonarea Imnului Național. Militari din cadrul Garnizoanei Focșani, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea vor asigura Garda de Onoare la Mausoleul Mărășești, încă de la primele ore ale zilei. În jurul orei 20.55 va fi intonat semnalul „Liniștea” după care va avea loc tradiționala defilare a Detașamentului de Onoare.
Momentul artistic de evocare istorică „Vrancea eroică” va consta în evoluția, pe platoul Mausoleului Mărășești, a unor artiști renumiți pe plan național dar și internațional. Este vorba de îndrăgitul interpret Gheorghe Zamfir și de la fel de îndrăgitul Nicolae Furdui Iancu. Acesta din urmă va cânta în acompaniamentul Corului Municipal „Pastorala”, Focșani. Artiștii Corului „Pastorala” vor cânta alături și de Ștefan Doniga și Mihai Toma, cei care vor interpreta, într-un stil inedit, melodia „Așa-i românul!”. Evocarea luptelor de la Mărășești va fi interpretată de actorii: Carmen Tănase, Mihaela Rădescu, Vlad Rădescu, Lupii Albi și membrii trupei „The Sky”. Evenimentul de la Mausoleul Mărășești se va finaliza cu o defilare cu torțe, care vor fi aprinse de nepoții membrilor Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria” care vor aduce la Focșani „Flacăra libertății” de la mormântul soldatului necunoscut din Cimitirul Bellu, București.
Pentru Mausoleul Mărășești organizatorii pun la dispoziție transport gratuit. Autobuzele SC Transport Public Focșani vor pleca de la Mausoleul Focșani la ora 18:30 și vor opri la ora 18:45 la stația de autobuze de la Parcul Schuman. Întoarcerea se va face după terminarea evenimentului de la Mărășești.
În ambele locații – Mausoleul Mărășești și Piața Teatrului, Focșani – vor fi amplasate scaune, accesul în zona scaunelor fiind gratuit, în limita locurilor disponibile.
În paralel cu evenimentul de evocare a eroilor de la Mausoleul Mărășești, în Piața Teatrului din Municipiul Focșani vor avea loc o serie de concerte. De la ora 19:00, pe scenă vor urca interpreții Tudor Furdui Iancu, Cătălin Hașa și Sebastian Stan. Cu începere de la ora 21.00, în Piața Teatrului va avea loc recitalul extraordinar SymPhoenix, un concert rock-symphonic susținut de formația Phoenix și Orchestra Simfonică, condusă de dirijorul Daniel Jinga.