Pe portalul http://titularizare.edu.ro/ au fost afișate rezultatele finale la examenul de titularizare. Acestea pot fi văzute și AICI
85 de contestații au fost depuse de candidați, în urma publicării rezultatelor inițiale ale examenului de Titularizare, pe 28 iulie. Conform datelor furnizate de Livia Marcu, inspector pentru managementul resurselor umane din cadrul Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vrancea, din cele 85 de contestații, cele mai multe, respectiv 30, au fost depuse de candidatele care au dat examen pentru un post de educatoare, apoi urmează învățătorii, fiind mai puține contestații la celelalte discipline de concurs.
Anul acesta, la nivelul județului Vrancea, două cadre didactice care au participat la concursul de Titularizare au obținut media 9,50, acesta fiind, de altfel, cea mai mare medie obținută. Este vorba de Claudia Cornelia Cristea, care a susținut examenul de Titularizare la învățători, și de Diana Carmen Pantă, la limba germană. Următoarea medie este de 9,40 și a fost obținută de Gabriela Tatiana Duță la disciplina consiliere psihopedagogică, restul notelor coborând până la 1,45, medie obținută de un candidat la disciplina educație fizică și sport.
La nivelul județului Vrancea, gradul de promovare, înainte de contestații, a fost de 34,8, iar 37,3 la sută dintre candidați au luat note între 5 și 6,99.
Surpriza de anul acesta a reprezentat-o anularea a două lucrări de la acest examen, una fiind la limba și literatura română, iar cea de-a doua la limba franceză. Se pare că cele două lucrări au fost anulate deoarece ar fi avut ceva semne pe ele. Mai exact candidatele respective au scris în lucrare numele lor în rezolvarea unor cerințe ale subiectului, iar cei din comisiile de evaluare au întocmit raport în care au motivat anularea tezelor.
Cât privește tranșele pe medii, au fost obținute doar 100 de note în eșantionul 7.00-9.50, adică segmentul de note cu care candidații ar putea deveni titularii sistemului de învățământ din județul Vrancea.