Momente extrem de dificile pentru o șoferiță care s-a răsturnat cu mașina, după ce a lovit un cap de pod, la Pufești. Întâmplarea nefericită a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă și este impresionantă mai ales prin faptul că în mașină se afla și copilul în vârstă de doar 3 ani al femeii. Din fericire, există oameni care nu pot sta deoparte în asemenea momente, în cazul nostru, doi polițiști aflați, întâmplător, la locul accidentului, dar și oameni de acțiune aflați în zonă.
De fapt, femeia rămăsese încarcerată între fiarele contorsionate ale mașinii care se răsturnase chiar în poarta locuinței unui polițist. Acesta, împreună cu un tânăr elev la școala de agenți de poliție, alertat de zgomotul puternic, și alături de oamenii de bine aflați în zonă, au intervenit imediat pentru a elibera mama și copilul. La sosirea pompierilor, cei doi erau deja scoși din mașina răsturnată. Potrivit martorilor, a fost folosit și un buldoexcavator, care se poate vedea în video, pentru a ridica mașina și a descarcera femeia. Acțiunea s-a desfășurat contracronometru, pentru că era combustibil împrăștiat, sub și în jurul mașinii, și exista riscul probabil ca aceasta să ia foc până la sosirea salvatorilor. Detalii despre momentul accidentului, dar și cine sunt salvatorii, aflăm dintr-un comunicat de presă al IPJ Vrancea:
„Nu ignoraţi!
Centura de siguranță și scaunul auto pentru copii salvează vieți!
Vineri spre sâmbătă noapte, în jurul orei 01.30, un apel 112 anunța producerea unui accident rutier pe Drumul Național 2 European 85, în localitatea Pufești.
Echipajul din cadrul Serviciului Rutier a găsit un autoturism care a intrat în coliziune cu un pod din beton apoi a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe cupolă, pe sensul opus de mers.
La locul producerii accidentului rutier au intervenit și colegul lor, agent șef principal Zaharia Georgică (în fața locuinței căruia s-a produs accidentul) și elevul la Școala de agenți de poliție Câmpina, Iorga Alin, după ce zgomotul puternic produs în urma coliziunii i-a alertat.
Și pentru că în astfel de situații secundele sunt extrem de importante, cei doi, alături de persoanele care au sărit să dea o mână de ajutor, au reușit să liniștească fiul de 3 ani al femeii care se afla la volan, încarcerată, și apoi să o scoată din autoturismul care risca să ia foc.
Mama și fiul au fost preluați de ambulanță fiind răniți ușor.
Scaunul auto pentru copii și centura de Siguranță salvează vieți!
Mulți soferi consideră centura de siguranță incomodă sau chiar inutilă. Din păcate, aceștia consideră că stilul lor de a conduce este foarte bun, iar accidentele rutiere îi vor ocoli, așa că aleg adesea să poarte centura de siguranță doar atunci când trec pe lângă echipajele de poliție rutieră.
Indiferent cât de bine conduce o persoană, pot să apară situații neprevăzute, precum neacordarea de prioritate a unui vehicul, iar centura de siguranță poate salva vieți în cazul unui impact major!
Portul centurii de siguranță este o obligație, dar și un drept:dreptul la viață!
Știm cât de greu este să convingi un copil mic să accepte să stea în scaunul auto. Însă nu trebuie să existe loc de negociere!
Cu siguranța și cu sănătatea nu trebuie să negociați!” Comunicat IPJ Vrancea, 15 mai 2022