Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Un focșănean ne-a adus un castravete murat care avea…semnul crucii


Un focșănean a venit vineri la sediul redacției noastre ca să ne arate că în mai multe bucăți de castravete murat era… semnul crucii. Viorel Lupu ne-a povestit că are un teren de casă în Focșani, unde a cultivat mai multe legume necesare în gospodărie.  Bărbatul povestește că a cules castraveți și i-a pus la murat în urmă cu cinci zile. Vineri, când soția pregătea masa pentru gustărică, a tăiat castraveții în rondele și atunci a văzut semnul crucii în mai multe bucăți. Femeia i-a dat imediat deoparte și și-a sunat soțul care trebăluia la grădina de zarzavat. Acesta a venit acasă și a rămas uimit de ce a văzut. Viorel Lupu spune că este un semn bun și o binecuvântare pentru casa lui. „Am grădina băiatului pe Șoseaua Vrancei, dincolo de casa de apă. Am 500 de metri pentru casă și băiatul mi-a zis să fac ce știu. Nu am putut să las terenul pârloagă deoarece plătesc impozit și noi avem nevoie de o roșie, un castravete, ce ne trebuie și nouă în casă. Chiar dacă a fost recolta mai mică, am pus și la murat din castraveți. Eu eram la grădină și m-a sunat soția care mi-a spus că atunci când voi ajunge acasă să îi aduc aminte să îmi arate ceva. Când am venit mi-a arătat bucățile de castravete pe care le-a tăiat și pe care erau semnele crucii. Eu zic că este un semn bun pentru mine ca om gospodar și bun creștin să apară la recolta din grădina mea. I-am luat și am venit la dumneavoastră la ziar deoarece sunteți cei mai serioși și trebuie să vadă și lumea. Pentru mine a fost o bucurie când vezi așa ceva. Până acum nu mi s-a mai întâmplat așa ceva. Am văzut doar la televizor că într-o cioată de lemn a apărut chipul Domnului Isus. Este un semn bun și este o binecuvântare pentru casa mea. Lumea trebuie să vadă că există Dumnezeu și de asta am venit să fac public”, a spus focșăneanul Viorel Lupu.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?