Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Patru luni de închisoare cu suspendare după ce a intrat în casa soției sale, de care nu avea voie să se apropie

Un bărbat din Mărășești a fost condamnat la închisoare cu suspendare, fiind totodată obligat și să presteze câteva zeci de zile de muncă în folosul comunității, în urma unui incident pe care l-a avut chiar cu soția sa. Din ce s-a stabilit în timpul anchetei, deși soția sa obținuse un ordin de protecție, bărbatul nu a văzut vreo problemă în a da buzna peste aceasta în august anul trecut, în condițiile în care fusese obligat să păstreze o distanţă de minim 100 m faţă de femeie şi fusese evacuat temporar din locuinţă. Beat fiind, acesta a și fost găsit într-una din camere de către polițiști, însă, din ce s-a reținut la acea dată, bărbatul era incoerent în exprimare și nu a putut explica ce căuta acolo. Ulterior, în timpul anchetei, vrânceanul a spus că dorea doar să își vadă copiii și a lăsat de înțeles că, în ciuda ordinului de protecție, considera că, totuși, are dreptul de a intra în locuință, deoarece era casa sa.

Cu toate acestea, în rechizitoriu se mai arată și că motivul pentru care pe numele acestuia fusese emis ordinul de protecție avea legătură cu faptul că își lovise soția cu palmele în zona feţei, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale. „(…) condamnă pe inculpatul (…) la o pedeapsă de 4 luni închisoare, pentru încălcarea ordinului de protecţie, (…) suspendă sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. (…) pe durata termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la Primăria Mărășești sau Consiliul Local Mărășești, (…) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea instanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?