Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Au început să apară dosare întocmite în plină pandemie de Covid; vrâncean acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor

Au început să apară dosare întocmite în plină pandemie de Covid, pe numele celor care erau acuzați de zădărnicirea combaterii bolilor. Un exemplu este cel al unui vrâncean care, deși aflat în carantină, luase de unul singur decizia să își părăsească domiciliul pentru o vizită pe care o considera urgentă la primărie. Bărbatul s-a ales cu doar penal, fiind acuzat că, deși Direcția de Sănătate Publică Vrancea dispusese măsura carantinării la domiciliu pentru perioada 24 octombrie – 6 noiembrie 2021, pe 29 octombrie făcuse un drum la sediul primăriei în vederea soluționării unor probleme personale. A urmat ancheta, iar vrânceanul a recunoscut că fusese imprudent, soluția propusă de procurori fiind ulterior aceea de renunțare la urmărirea penală. La rândul ei, instanța a constatat legalitatea şi temeinicia ordonanţei procurorilor, după cum se arată în motivarea încărcată pe rejust.ro: „Analizând astfel activitatea infracţională a suspectului, judecătorul de cameră preliminară constată că în concret, fapta săvârşită, deşi formal îndeplineşte toate trăsăturile pentru a fi caracterizată ca infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, pericolul social al acesteia este minim, fiind insuficient pentru a aprecia că există un interes public în urmărirea acestuia. Pe cale de consecinţă, faţă de considerentele expuse mai sus judecătorul de cameră preliminară va admite cererea de confirmare a ordonanţei de renunţare la urmărirea penală”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?