Sute de polițiști, pompieri și jandarmi vrânceni sunt prezenți în aceste zile în mijlocul oamenilor, în zonele aglomerate sau în locurile unde se desfășoară diferite evenimente, pentru a asigura siguranța populației în perioada minivacanței de 1 Mai.
Într-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a transmis că aproape 700 de polițiști vrânceni vor fi prezenți în aceste zile, cu precădere, în zonele cu public numeros.
„Principalul obiectiv al poliţiei vrâncene este acela de a asigura menţinerea ordinii şi liniştii publice, astfel încât oamenii să fie în siguranţă şi să petreacă acest sfârșit de săptămână într-un climat optim.
Ca și în contextul Sărbătorilor Pascale, pentru zilele care vor urma ne-am adaptat dispozitivul astfel încât să fim în mijlocul oamenilor şi în locurile unde este nevoie de noi.
Dispunerea în teren a efectivelor noastre va ţine cont de mai mulţi factori, iar poliţiştii angrenaţi sunt specializaţi pe diverse domenii de activitate: rutieră, ordine publică, transporturi, arme, economic, investigaţii criminale şi nu numai.
Dacă ne referim la zona de ordine publică, de astăzi până la data de 2 mai vom avea în teren 360 de patrule, formate din aproximativ 700 de polițiști, care se vor concentra, cu precădere, în zonele cu public numeros.
Polițiști rutieri și de ordine publică vor acţiona zilnic pe drumurile din județ pentru prevenirea accidentelor și fluidizarea traficului rutier. Pentru prevenirea accidentelor de circulație, menținerea unei atitudinii prudente în trafic și în vederea prevenirii excesului de viteză, polițiștii rutieri vor utiliza aparatura radar din dotare, inclusiv dispozitivele TrueCam.
De asemenea, structurile de poliţie transporturi vor patrula pe trenurile de călători, precum şi în staţiile de cale ferată.
Totodată, peste 70 de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase şi din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale se vor afla la datorie în această perioadă pentru a preveni şi combate infracţiunile de natură judiciară şi economică, precum şi cele la regimul armelor şi muniţiilor.
Recomandări pentru petrecerea în siguranţă a acestui sfârșit de săptămână:
• Dacă alegeți să petreceți aceste zile în aer liber, poliţiştii vă recomandă ca la plecare să vă asiguraţi locuinţa şi să vă protejaţi bunurile şi bagajele, mai ales în zonele aglomerate!
• În cazul în care plecați de la domiciliu, evitați să vă anunțați plecarea de acasă și mai ales, prin postări pe site-urile de socializare.
• Nu consumaţi alcool în exces şi nu vă implicaţi în dispute sau altercaţii. Păstraţi-vă calmul şi nu proferaţi injurii sau ameninţări!
• Celor care aleg să petreacă aceste zile la o distanţă mare de casă, poliţiştii rutieri le recomandă să îşi fragmenteze deplasările, alternând şofatul cu perioade de repaus, pentru a preveni producerea unor accidente cauzate de oboseală.
• Pentru un trafic fluent şi sigur, Serviciul Rutier recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc extrem de periculoase.
• Respectaţi întotdeauna indicaţiile poliţiştilor! Dacă sunteţi martorii săvârşirii unor fapte antisociale, nu ezitaţi să solicitaţi sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliţie ori să apelaţi numărul unic de urgenţă 112! WEEKEND LINIȘTIT!”, este comunicatul transmis de IPJ Vrancea.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea a transmis că peste 100 pompieri și paramedici SMURD vor fi la datorie în județul nostru, în minivacanța de 1 Mai, în caz de nevoie, numărul acestora putând fi suplimentat.
„Și în acest an pompierii vrânceni sunt la datorie pe timpul activităților desfășurate de cetățeni cu prilejul zilei de 1 Mai. Alături de personalul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, zilnic, peste 100 pompieri și paramedici SMURD vor fi la datorie, având misiunea de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni, în caz de nevoie, pentru acordarea primului ajutor calificat. În funcție de situația operativă, numărul acestora poate fi suplimentat cu pompieri aflați în turele libere.
Având în vedere faptul că, de cele mai multe ori, în această perioadă, populația alege să își petreacă timpul în aer liber, la un grătar, în special în pădurile din apropierea localităților, în scopul prevenirii unor situaţii de urgență, recomandăm respectarea următoarelor măsuri preventive:
- interzicerea autovehiculelor proprietate personală pe drumurile forestiere, a fumatului, aprinderii focului precum şi instalarea corturilor şi a suprafeţelor de picnic în pădure, în afara locurilor special amenajate;
- respectarea instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor afişate sau dispuse de personalul silvic;
- pregătirea focului pentru prepararea hranei se va face doar în locuri special amenajate, la o distanţă de cel puţin 10 m faţă de clădiri şi materiale combustibile;
- înainte de aprinderea focului, curăţaţi locul de materiale care se pot aprinde uşor;
- nu aruncaţi resturile de chibrituri şi ţigări aprinse în pădure;
- nu părăsiţi niciodată focul făcut, înainte de a vă asigura de stingerea lui completă, iar cenuşa rezultată în urma arderii depozitaţi-o într-o groapă special amenajată;
- păstraţi în apropierea dumneavoastră tot timpul o rezervă de apă;
- nu faceţi focul pe vânt puternic;
- asigurați supraveghere copiilor pentru a se evita folosirea de către aceştia a mijloacelor de aprindere.
În cazul izbucnirii unui incendiu, recomandăm:
- să nu intre în panică și să își păstreze calmul;
- să anunțe începutul de incendiu la numărul unic 112;
- să identifice și să utilizeze mijloacele inițiale de stingere a incendiilor;
- să permită accesul forțelor de intervenție pentru stingerea incendiului.
Cu speranța că, aceste recomandări vor fi respectate, vă dorim să vă bucurați de acest sfârșit de săptămână, fără evenimente care să vă pună viața în pericol”, se arată în comunicatul transmis de Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea.
Și Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea a anunțat astăzi prezența echipajelor de jandarmi la evenimentele sportive, religioase, în zona montană a județului și în locurile aglomerate din acest weekend.
„În perioada 29 aprilie – 02 mai jandarmii vrânceni, alături de polițiști, pompieri și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău vor fi în mijlocul cetățenilor pentru a asigura măsurile de ordine și siguranță publică, astfel încât, atât manifestările religioase, dar și celelalte activități ce se vor desfășura în spațiul public să aibă loc în condiții de siguranță, după cum urmează:
– Vineri, 29 aprilie, la Sala LPS din Municipiul Focșani – partida de volei feminin din cadrul Campionatului de Junioare, dintre CSS Focșani – ACS Penicilina Iași;
– Vineri, 29 aprilie, în Municipiul Focșani – evenimentul ciclistic ,,Masa Critică’’;
– Sâmbătă, 30 aprilie, pe stadionul Milcovul din Municipiul Focșani – meciul de fotbal din cadrul competiției Liga 3, dintre echipele CSM Focșani 2007 – Suporter Club Oțelul Galați;
– Sâmbătă, duminică și luni la cimitirele din Municipiile Focșani, Adjud și orașul Mărășești vor avea loc slujbe religioase cu ocazia sărbătorii Paștele Blajinilor.
Jandarmii montani sunt prezenți în localitățile Tulnici, Lepșa, Soveja și pe traseele turistice pentru îndrumarea, informarea și acordarea de asistență turiștilor și persoanelor aflate în dificultate în zona montană, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere normelor de conviețuire socială.
Pe această cale jandarmii montani îi sfătuiesc pe iubitorii muntelui să ţină cont de o serie de recomandări cum ar fi :
– să se informeze asupra itinerarului propus, gradului de dificultate, condiţiilor climaterice locale;
– să aibă echipament adecvat zonei montane, lanternă, rucsac şi trusă de prim ajutor;
– să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu;
– să desfăşoare activităţi de picnic doar în zonele special amenajate.
– să solicite ajutorul forţelor de ordine, în mod direct sau prin numărul unic apel de urgență «112» în cazul producerii unor fapte de natură penală sau contravențională”, se arată în comunicatul IJJ Vrancea.