Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Tată și fiu, judecați împreună după ce au bătut un bărbat; fiul avea și un cuțit

Doi bărbați din Câmpuri, tată și fiu, au fost trimiși în judecată împreună într-un dosar în care sunt acuzați că l-au bătut pe un localnic. Incidentul a avut loc în decembrie 2021, într-un bar din comună, în rechizitoriu reținându-se că cei doi au tulburat ordinea și liniștea publică – dat fiind că ceilalți clienți ai barului s-au simțit amenințați, cu atât mai mult cu cât cel mai tânăr dintre inculpați, fiul, avea și un cuțit. Ancheta a decurs rapid pentru că inculpații au recunoscut conflictul, chiar așa cum fusese relatat de partea vătămată, dar și de martori. În plus, anchetatorii au avut acces și la imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă, în care se putea observa că inculpații au lovit în mod repetat partea vătămată cu pumnii și picioarele, atât în interiorul, cât și în afara barului respectiv. Partea vătămată a avut nevoie de 1 – 2 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, în urma „corecției” primite de la cei doi. De altfel, asta probabil au și vrut inculpații, să îi aplice o corecție, dat fiind că de la început partea vătămată a declarat că anterior avusese a avut o altercație cu inculpatul-tată. Ulterior, acesta a revenit în bar însoțit de fiu, ambii începând să îl lovească pe localnicul respectiv. 

Și inculpații au fost sinceri, fiul arătând că în seara respectivă tatăl său s-a întors acasă și i-a solicitat să meargă cu el la bar pentru că a avut o altercație cu cineva. În plus, tânărul a recunoscut că înainte de a pleca acasă a luat un cuțit, fără a fi observat de tatăl său. Cuțitul nu a fost folosit, ci doar în timpul agresiunii i-a căzut de pe mânecă, unde-l ascunsese. Chiar și așa, procurorii au reținut și acest aspect în rechizitoriu. În timpul anchetei, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 lei reprezentând daune morale, iar zilele trecute, instanța a decis că judecata poate să înceapă. „(…)constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului privind pe inculpaţii (…), sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul fără drept de obiecte periculoase și  (…), sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Constată legalitatea administrării probatoriilor şi a efectuării actelor de urmărire penală”, se arată în încheierea judecătoriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?