Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Un vrâncean de 28 de ani s-a dat drept elev de liceu pentru a călători gratis cu trenul; și-a asigurat călătoria la închisoare

Cu un bogat trecut infracțional și cu câteva condamnări la activ, un bărbat în vârstă de 30 de ani din Mărășești a primit o nouă sentință de închisoare cu executare pentru un „gest” pe care l-a făcut în urmă cu doi ani. Sentința l-a prins tot în închisoare, unde executa o pedeapsă de peste 4 ani, în condițiile în care la momentul comiterii ultimei fapte abia ce ieșise din penitenciar de câteva săptămâni. Iar dacă nu ar fi avut așa mare „experiență” ca inculpat și condamnat în spatele gratiilor, era posibil ca pentru ultima ispravă să scape cu o pedeapsă cu suspendare, mai ales că a achitat prejudiciul și a colaborat cu anchetatorii. Din ce s-a reținut în rechizitoriu, bărbatul s-a folosit de un carnet de elev al unui adolescent care învăța la un liceu din Focșani pentru a beneficia de transport gratis pe tren. În timpul anchetei s-a stabilit că acesta a găsit carnetul de elev la finalul lunii februarie 2020 în gara Mărăşeşti și l-a falsificat, lipind o fotografie proprie, iar ulterior, în iulie 2020, l-a folosit la casa de bilete a staţiei CFR Focşani pentru a cumpăra un bilet cu reducere 100% la un tren interregio pe ruta Focşani – Bucureşti Nord. 

Ghinionul acestuia a fost că în tren, controlul biletelor a fost efectuat inclusiv de organele de poliţie, cărora inculpatul li s-a părut cam matur pentru un licean, așa că i-au solicitat actele de identitate. Și, pentru că inculpatul a motivat că nu le are asupra sa, dar a insistat că are datele din carnetul de elev, oamenii legii au efectuat verificări în baza de date, descoperind cu această ocazie că era o problemă. În final, inculpatul a recunoscut că nu este elev şi și-a declinat totodată adevăratul nume. Inculpatul a fost de altfel sincer pe parcursul anchetei și al procesului, achitând chiar Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA suma de 101,8 lei, valoarea biletului pe care îl luase gratis cu carnetul de elev. 

Cu toate acestea, prima sentință, atacată deja de acesta, a fost de condamnare cu executare: „(…) condamnă pe inculpatul (…), pentru: – însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, la 1 lună închisoare (faptă comisă în februarie 2020); înşelăciune, la 8 luni închisoare (data faptei 25.07.2020); fals material în înscrisuri oficiale, la 4 luni închisoare (faptă comisă în perioada februarie 2020 – 25.07.2020); uzul de fals, la 3 luni închisoare (data faptei 25.07.2020); fals privind identitatea, la 8 luni închisoare (data faptei 25.07.2020). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani 5 luni şi 195 de zile închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală a Judecătoriei Focşani, definitivă la data de 08.02.2021 prin neapelare, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor. (…) Constată că infracţiunile pentru care inculpatul a fost dedus judecăţii în prezenta cauză sunt concurente atât între ele, cât şi cu infracţiunea de tentativă la furt calificat, (data faptei 08.06.2016) pentru care a fost condamnat prin sentinţa a Judecătoriei Focşani, definitivă la data de 08.02.2021 prin neapelare, la pedeapsa de pedeapsa de 2 ani închisoare. (…) contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză cu pedeapsa de mai sus, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedeapse de 2 ani închisoare (respectiv 8 luni închisoare), urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă totală de 2 ani şi 8 luni închisoare. (…) deduce din pedeapsa aplicată perioada executată în stare de detenţie de la data de 03.08.2021 la zi. (…) dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor prin desființarea totală a carnetului de elev”. 

Până la această sentință, în ianuarie a.c., vrânceanul a făcut o cerere de liberare condiționată din ultima condamnare, care i-a fost însă respinsă. Din penitenciar, bărbatul a încercat să convingă că își poate face un rost în lume, susținând că are un contract de muncă în străinătate şi că are o soţie alături de care vrea să îşi construiască un viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?