Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

OPINIA NUTRIȚIONISTULUI: Terapia prin dieta ayurvedică


Dieta ayurvedică, inspirată de terapia indiană cu același nume, este concentrată asupra stării generale de bine a ființei umane în relație cu mediul pentru atingerea echilibrului, permite consumul de alimente fără a se axa pe cantitate și diversitate, atât timp cât sunt asigurate suficiente calorii, și pune accent pe calitatea meselor și mișcare, explică nutriționistul Lygia Alexandrescu. Ea amintește că programele ayurvedice, în fapt o serie de terapii, presupun exerciții fizice și de respirație, o alimentație care respectă principii specifice, detoxifiere sau purificare și meditație.
Din aceste motive, adaugă specialistul, dieta ayurvedică, bazată pe aceste principii, câștigă tot mai multă popularitate în lumea occidentală, fiind preferată de cei care caută metode de îngrijire a sănătății netradiționale și orientate spre starea generală de bine a ființei umane. „Principiile nutritive Ayurveda nu limitează cantitatea și diversitatea alimentelor ce pot fi consumate. Ca urmare, o astfel de dietă nu va fi lipsită de principalii nutrienți necesari organismului pentru o bună funcționare, cu condiția să se consume suficiente calorii, obținute dintr-o varietate largă de alimente”, mai explică Lygia Alexandrescu. Spre exemplu, culorile alimentelor nu semnifică numai că acestea arată bine, ci faptul că elementele nutritive prezintă culori diferite. Cu cât este mai intensă o anumită culoare a unui aliment, cu atât conținutul în anumiți nutrienți este mai mare.
Nutriția ayurvedică, adaugă ea, identifică șase gusturi: dulce, acru, sărat, amar, iute și astringent, care sunt de fapt forme cuantificabile ale anumitor energii existente în materia vie. Există și anumite tipuri constituționale și se presupune că fiecare individ poate fi încadrat preponderent într-unul din ele: Vata, Pitta sau Kapha, având trăsături individuale unice și o anumită predominantă a energiilor subtile, arată nutriționistul. „Esențială în nutriția ayurvedică este calitatea ingredientelor consumate și la fel de importante sunt: modalitatea (niciodată pe fugă, în picioare sau întinși etc), ora la care se consumă și capacitatea de a fi digerate de fiecare individ. Se recomandă astfel o rutină orară zilnică a meselor, urmate imediat de 100 de pași făcuți fără întrerupere. Conform acestei practice, după fiecare masă, stomacul ar trebui să conțină o parte lichid, două părți solide și o parte să rămână liberă pentru aer”, subliniază Lygia Alexandrescu.
Prin urmare, ideea de bază este să consumăm cât mai multe alimente proaspete sau gătite dietetic înainte de masă sau măcar în ziua în care se consumă, la o temperatură plăcută — nici fierbinți, nici foarte reci—, fără a fi antrenați și în alte activități — condus mașina, urmărit știri, conversații contradictorii etc. Concret, arată nutriționistul Lygia Alexandrescu, în dietă sunt permise: soia/ tofu nesărat, carnea albă de pasăre, albuș de ou, fructe și legume, peștele, untul, cereale integrale, ulei de măsline sau de avocado, cocos, semințe de dovleac, semințe de floarea soarelui, scorțișoară, semințe de coriandru, mărar, chimen, menta, șofran, tumeric.
Printre alimentele interzise se numără: carnea cu conținut crescut în grăsimi, iaurturile, brânzeturile, concentrat de legume, muștar, murături, sare, dressing de salată, condimente picante, oțet, margarină.


ÎNAINTE DE A PUNE ÎN APLICARE SFATURILE NOASTRE, CONSULTAÅ¢I MEDICUL 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?