Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Și-a „turnat” fratele la poliție, după ce i-au dispărut 20 de kg de carne din podul casei

Situație tensionată între doi frați din Vrancea, unul dintre aceștia fiind bănuit că s-a „servit” cu 20 de kg de carne de porc din podul casei părintești. Sesizarea a venit de altfel de la celălalt frate, la începutul lunii ianuarie anul trecut, când respectivul s-a plâns polițiștilor din Ruginești că îi fusese sustrasă carnea pe care o pusese la afumat, valoarea prejudiciului fiind estimată la 300 de lei. În cauză a fost demarată o anchetă, în timpul căreia s-a stabilit că cel care se considera parte vătămată cumpărase pe 28 decembrie 2020 aproximativ 80-90 de kg de carne de porc cu suma de 980 lei, parte din cantitate depozitând-o în podul casei părintești, pentru a o afuma. După o săptămână, a arătat partea vătămată, a fost cu mama sa la cumpărături, iar la întoarcere a observat că ușa de la intrarea în pod era în aceeași poziție în care o lăsase, dar din interior lipsea o parte din șuncă, mușchi, costiță și cârnați. Persoana vătămată a precizat că i-a fost sustrasă câte o cantitate din fiecare sortiment și l-a indicat drept autor pe fratele său. 

Cu toate acestea, fratele bănuit de furt a precizat că nu are legătură cu fapta, arătând că în ziua respectivă doar fusese în vizită la părinți și se întreținuse câteva momente cu tatăl său la o discuție. Din ce a declarat respectivul, într-adevăr a doua zi mama sa îl întrebase dacă avea legătură cu furtul și, încă din acel moment, îi explicase că nu el este autorul. În urma administrării probelor, anchetatorii au stabilit că nu se poate spune cu certitudine că cel bănuit este cu adevărat hoțul căutat, astfel că s-a propus o soluție de renunțare la urmărirea penală. În instanță, concluzia a fost aceeași: „(…) admite cererea de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală cu privire la infracțiunea de furt – persoană vătămată (…), soluţie dispusă prin Ordonanţa din data de 15.02.2022 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud. Definitivă”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?