Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Sportiv de la un club din Focșani, condamnat și trimis să întrețină spațiile verzi după ce a fost prins cu droguri

Un tânăr de 22 de ani, sportiv la un club din Focșani, a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru aproximativ 80 de grame de cannabis găsite asupra sa. Dar drogurile nu erau doar pentru consum propriu, ci și pentru comercializare către diferiți clienți din municipiu, s-a stabilit în timpul anchetei. De altfel, aceasta a reținut și instanța în motivarea hotărârii de condamnare, circumstanțele atenuante fiind acelea că între timp și-a găsit loc de muncă serios și că își dorește să urmeze o cale „curată”. Focșăneanul a fost acuzat că în luna martie a anului 2019 a desfăşurat activităţi de trafic şi deţinere în vederea consumului de droguri de risc, fiind chiar depistat de  organele de poliţie având asupra sa mai multe pliculeţe cu astfel de substanţe interzise. 

Tânărul nu a „picat” întâmplător, ci polițiștii aveau ceva suspiciuni că acesta, dar și alți amici, au astfel de preocupări prin zona Obor. De altfel, aici au și fost suprinși, pe când erau într-o mașină, însă în timpul anchetei s-a stabilit că drogurile găsite aparțineau doar unuia dintre petrecăreți, anume inculpatul. Mai mult, pe lângă plicurile din plastic ce conțineau substanțe solide de diferite culori, polițiștii au găsit la acea dată în mașina cu numere de Italia în care se aflau tinerii și un cântar electronic, plus suma de 329 de lei.

Deși infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată sunt de o gravitate mai ridicată, față de cantitatea de drog relativ mică traficată și deținută, precum și față de tipul de drog care este doar unul de risc, instanța are în vedere și reține în favoarea inculpatului o periculozitate mai scăzută, față și de faptul că acesta a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, a regretat sincer şi îşi dorește o existență viitoare normală. Față de criteriile menționate, având în vedere gradul de instruire a inculpatului (12 clase), vârsta acestuia (22 de ani), faptul că are un loc de muncă, fiind angajat la Clubul (…) conform adeverinței şi caracterizării depuse la dosar, instanţa apreciază că scopul preventiv și reeducativ al pedepselor poate fi atins prin aplicarea unei pedepse constând în închisoare pentru fiecare infracțiune, pedepse ce vor fi orientate spre minimul special prevăzut de lege în cazul deținerii pentru consum propriu și la minimul special în cazul traficului de droguri, rezultând că activitatea ilicită a inculpatului este urmarea cu precădere a consumului de droguri de către acesta”, se arată în motivarea încărcată pe rejust.ro. 

Concret, pedeapsa acestuia a fost de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare, plus interzicerea unor drepturi și impunerea unor obligații. „Stabilește ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune Vrancea. (…) impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate. (…) obligă pe inculpat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioada de 60 zile la una din cele două instituții menționate în baza de date afișată de Direcţia Naţională de Probaţiune, respectiv Primăria municipiului Focşani – Întreținerea spațiilor verzi ori Salubrizarea spațiilor publice. (…) dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul (…), în vederea înscrierii în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. (…) dispune confiscarea, (…) dispune și distrugerea, cu păstrarea de contraprobe, a drogurilor şi substanţelor aflate la camera de corpuri delicte a IGPR- Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă, astfel – proba nr. 1 constituită din 3,00 grame rezină de cannabis; – contraproba nr. 2 constituită din 5,22 grame rezină de cannabis; – proba nr. 2 constituită din 68,60 grame rezină de cannabis; – proba nr. 3 constituită din 4,09 grame substanţă cristalină N-butyl pentylone. (…) obligă pe inculpatul (…) la 1.600 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei prezentei hotărâri”, se arată în hotărârea de condamnare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?