Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

JO 2016: „Corpul meu are de suferit”, a recunoscut Michael Phelps


Înotătorul american Michael Phelps, care și-a îmbunătățit recordul de medalii olimpice la 26, dintre care 22 de aur, joi seara la Rio de Janeiro, a recunoscut că suferă în plan fizic, informează AFP. „Corpul meu suferă, am probleme cu picioarele. Sunt obosit”, a declarat Phelps la puțin timp după ce a cucerit aurul la 200 m mixt și a obținut calificarea în finala de 100 m fluture în mai puțin de 40 de minute. „Între două curse, am încercat să rămân activ. Am înotat 400 de metri. Am consumat ceva calorii. Am făcut tot ce se putea pentru a parcurge bine proba de 100 m și să trec cu brio linia de sosire pentru mâine (vineri seara)”, a adăugat el. „Este o nebunie. În urmă cu 20 de ani învățam să înot, iar acum totul se va termina în 48 de ore”, a conchis Michael Phelps. Vedeta americană, care a pus un termen carierei sale după Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, și-a regăsit vocația în bazinele de înot după mai multe ezitări. El a anunțat că se va retrage din activitate după Jocurile Olimpice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?