Comunicat de presă, Instituția Prefectului Vrancea: „În contextul informațiilor apărute în spațiul public vizavi de dificultățile financiare cu care s-ar confrunta Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani, Prefectul Județului Vrancea a analizat astăzi situația financiară a unităților sanitaredin județ, în cadrul unei întâlniri pe care avut-o cu reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vrancea și Direcției de Sănătate Publică Vrancea. Analiza a avut la bază datele prezentate de directorul CJAS Vrancea, Marta Harabulă, concluzia fiind aceea că instituția a făcut la timp plățile către toți furnizorii cu care este în contract, adică inclusiv către spitale.
Asigurarea prefectului Nicușor Halici a fost aceea că Guvernul are în atenție situația spitalelor, și că vor fi alocați de fiecare dată banii necesari. Cu atât mai mult cu cât spitalele sunt cele mai accesibile oamenilor atunci când au nevoie de servicii medicale, fie că vorbim despre un simplu consult, operații sau tratamente de lungă durată. De altfel, până în acest moment, CJAS Vrancea a făcut deconturi de la bugetul de stat pentru tot ceea ce s-a consumat de către spitale, potrivit legislației. Într-adevăr, a punctat directorul CJAS Vrancea, spitalele au cheltuieli mai mari cu facturile la electricitate sau gaze naturale, însă și aici se încearcă găsirea unor soluții, în funcție de legislație. CJAS Vrancea are în total încheiate contracte cu 360 furnizori, furnizori cărora le sunt decontate serviciile prestateoamenilor care au nevoie de asistență medicală”.