Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

FOTO: Oaspeți din străinătate la Școala Gimnazială Țifești

În perioada 7-11 martie 2022, la Școala Gimnazială Țifești, a avut loc a doua mobilitate a proiectului ERASMUS+ “I care about my community” (Îmi pasă de comunitatea mea). Parteneriatul strategic este finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus + pe o perioada de 24 de luni, prelungită din cauza pamdemiei, și are ca scop schimbul de bune practice între școlile din țările partenere Turcia, Polonia, România, Grecia, Bulgaria. Delegaţia României este alcătuită din coordonatorul proiectului Aura Robescu, directorul şcolii prof. Gabriel Sibechi, prof. Angelica Gurău, prof. Carmen Băeșu şi prof. Paul Ionuț Cioran.

Obiectivele proiectului sunt:

-creșterea sentimentului de comunitate al elevilor noștri și reducerea implicării într-un comportament riscant

– dezvoltarea unui comportament civic pozitiv și respect de sine;

– dezvoltarea sentimentului de responsabilitate al elevilor pentru comunitățile lor

Mobilitatea din România a debutat cu primirea oaspeţilor la şcoala noastră, unde aceştia au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare după obiceiul nostru străbun. După deschiderea oficială, fiecare delegaţie s-a prezentat, au fost prezentate activităţile desfăşurate în fiecare şcoala parteneră, iar elevii Şcolii Ţifeşti au oferit un program artistic oaspeţilor cu cântece şi dansuri populare româneşti coordonați de invățătoarea Maricela Mustață dar și program artistic în limba engleză.

Elevii și profesorii din cele cinci țări au desfășurat o varietate de activități propuse de școala gazdă. Fiind în preajma zilei de 8 martie, au confecționat mărțișoare tradiționale și felicitări împreună cu elevii Școlii Clipicești și învățătoarele Samoilă Cecilia si Miron Cătălina, pe care le-au oferit doamnelor de la Primărie, școală și Centrul pentru persoane vârstnice Panciu. Este o activitate de voluntariat și reprezintă unul din obiectivele proiectului nostru.

Spre seară, oaspeţii s-au delectat cu programul artistic oferit de Ansamblul folcloric Țara Vrancei, unde au avut parte de un spectacol impresionant susținut de artiști vrânceni și cântărețul Aurel Moldoveanu. În zilele de miercuri și joi, delegațiile au efectuat o vizită culturală la Brașov, Bran, Poiana Brașov. Au vizitat Prima Școală Romănească din Brașov, Biserica Neagră dar și Castelul Bran, unde au primit informații despre cultura și istoria țării noastre.

Ziua nu putea fi încheiată mai frumos decât cu spectacolul oferit de Corul Parohiei Ireşti, coordonat de Pr Ionel Miron. Încheierea serii de rămas bun s-a făcut cu înmânarea certificatelor de participare şi cu interviurile oferite de participanţii din toate delegațiile în care au prezentat impresiile despre România şi poporul român.

Prezentările multimedia cu cele mai importante obiective ale fiecărei țări, întâlnirea cu primarul comunei domnul Gabriel Postolache, au constituit un important prilej de schimburi de experiență între parteneri.

Ultima zi, adică vineri, a debutat cu vizita la Fabrica de sucuri – Casa Panciu, unde invitaţilor li s-a vorbit despre felul în care a început afacerea şi despre antreprenoriat, despre modul în care este realizat procesul de efectuare a sucurilor.

Le mulțumesc colegilor, elevilor și părinților pentru implicare, susținere și ințelegere. De asemenea, mulțumesc echipei de implementare a proiectului care a arătat că în echipă putem realiza lucruri uimitoare!”, a declarat coordonatoarea proiectului prof. Aura Robescu.

A fost o experiență de neuitat și am observant încă o dată că spiritul civic este mai ușor de dezvoltat la copiii implicați în dialoguri interculturale! “, a adăugat Angelica Gurău, membră în echipa de proiect.

Implicarea activă în atelierele și activitățile proiectului (on- line pentru partenerii din Bulgaria și Polonia) au dus la o cooperare adevărată între participanți, îmbogățind experiența interculturală a elevilor și profesorilor!”, a precizat Gabriel Sibechi, directorul Școlii Gimnaziale Țifești.

Concluzia a fost că România este o ţară minunată, cu oameni calzi şi primitori, o ţară în care s-au simţit foarte bine şi unde oricând şi-ar dori să revină. Următoarea mobilitate va fi în mai 2022 în Turcia, unde vor pleca 2 cadre didactice şi 6 elevi. Amintim faptul că proiectul este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene.

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?