Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

O oală și o mătură, „armele” folosite de două vecine care s-au certat în fața blocului; una s-a ales cu nasul spart, cealaltă cu amendă penală

O femeie din Odobești a fost condamnată zilele acestea la plata unei amenzi penale în urma unui conflict pe care l-a avut cu o vecină chiar în fața blocului în care locuiau. S-a întâmplat în februarie 2020, la primele ore ale dimineții, în rechizitoriu reținându-se că inculpata și-a lovit vecina cu mătura, spărgându-i acesteia nasul. De altfel, partea vătămată a și fost la spital după incident, unde a fost diagnosticată cu fractură oase proprii nazale, cu excoriaţie şi tumefacţie echimotică de acompaniament, leziuni care au necesitat pentru vindecare 14 – 16 zile de îngrijiri medicale.

Neînțelegerile dintre vecine erau mai vechi și au plecat de la acoperişul construit de inculpată, aparent ilegal. Iar în ziua conflictului, din ce se arăta în rechizitoriu, inculpata a înjurat-o pe partea vătămată, iar la un moment dat a lovit-o cu partea din plastic a măturii, în zona feţei. În timpul anchetei, inculpata a explicat însă că la data incidentului era în faţa blocului şi mătura, când vecina sa a început să o jignească de la geamul apartamentului său, după care a coborât cu o oală în mână, pe care a aruncat-o asupra sa, iar pentru a se apăra a ridicat mătura la nivelul feţei, coada de mătură s-a rupt, iar partea din plastic i-a sărit în faţă persoanei vătămate și a zgâriat-o.

Cu toate acestea, instanța a reținut că declarația inculpatei nu era tocmai sinceră, dat fiind că partea vătămată nu avea doar simple zgârieturi, ci o fractură a oaselor nazale. Iar pentru suferințele sale, partea vătămată s-a constituit parte civilă în dosar cu suma de 10.791 lei, din care 5.791 lei despăgubiri materiale şi 5.000 lei despăgubiri morale. „(…) condamnă pe inculpata (…), la 2.400 lei amendă penală (240 de zile amendă a câte 10 lei, corespunzător unei zile amendă), pentru comiterea lovire sau alte violenţe (…) atrage atenţia inculpatei că în cazul neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii în tot sau în parte, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. (…) admite în parte acţiunea civilă intentată de partea civilă (…) şi obligă inculpata la despăgubiri civile în valoare de 2.700 lei, din care 700 lei reprezentând daune materiale şi 2.000 lei daune morale; admite acţiunea civilă intentată de partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vrancea şi obligă inculpata la despăgubiri civile către partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vrancea, în valoare de 28,34 lei, reprezentând cuantumul cheltuielilor ocazionate cu transportul persoanei vătămate; admite acţiunea civilă intentată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani şi obligă inculpata la despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani, în valoare de 380 lei plus dobânda legală, reprezentând cheltuielile de spitalizare a persoanei vătămate. Respinge celelalte pretenţii civile ca neîntemeiate”, se arată în hotărâre, care a fost atacată de partea vătămată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?