Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

O focșăneancă a mers cu un cuțit la un protest anti-măsuri Covid din Piața Unirii

O focșăneancă a ales să se protejeze la un protest anti-Covid cu un cuțit cu o lamă de 10 cm, motiv pentru care a avut și ceva neplăceri în urmă cu un an, când a fost găsită cu arma albă în poșetă, în plin centru al municipiului reședință de județ. În martie 2021, femeia protesta de zor în Piața Unirii, împotriva măsurilor impuse de autorități, vrând probabil să atragă atenția că nu are nevoie să poarte mască, să iasă „cu program” sau să păstreze o distanță regulamentară, de protecție. Avea însă să se dovedească faptul că doamna credea totuși în măsuri de protecție, după ce a fost legitimată și asupra sa a fost făcut un control de către jandarmi. Măsura nu fusese luată pur și simplu, ci după ce doamna, fiind într-un grup de trei persoane, se manifesta agresiv și adresa cuvinte jignitoare organelor de ordine publică. Urmarea a fost că doamna și cei doi cavaleri care îi stăteau alături au fost conduși la autospecială, asupra acesteia, într-o borsetă, fiind găsit un cuţit cu lama de 10 cm şi mâner de 12 cm, cu dispozitiv automat de închidere – deschidere. Acela a fost momentul în care femeia le-a explicat jandarmilor că poartă cuţitul asupra sa pentru autoapărărare, am spune noi pentru că femeile sunt ființe suave și… nu se știe niciodată. De la acest cuțit, femeia s-a ales cu dosar penal pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, norocul acesteia fiind însă că procurorii au dispus o soluție de clasare. Ulterior, procurorii au solicitat însă luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale în vederea distrugerii a cuţitului, ce fusese ridicat şi depus la IPJ Vrancea – Poliţia Municipiului Focşani – Camera de Corpuri Delicte. Sperăm să se descurce doamna și fără acest tip de apărare-protecție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?