Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Ai certificat de viață? Te poți bucura liniștit de pensia comunitară. La Casa de Pensii Vrancea figurează 1.363 beneficiari ai acestor drepturi

Ce se întâmplă în cazul în care o persoană care a lucrat cu forme legale în România și, la un moment dat, a ales să se stabilească și să lucreze în străinătate, iar acum urmează să iasă la pensie?! Care sunt documentele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie în cazul „lucrătorilor migranți care au realizat perioade de asigurare în România și în alte state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau în Elveția‟? Ce reprezintă „certificatul de viață‟ și în ce condiții este folosit? Vom afla totul din materialul următor.

La această dată, la nivelul județului Vrancea, există în plată un număr total de 1.363 dosare privind acordarea drepturilor de pensie comunitară, din care un număr de 1.153 dosare de pensie stabilite pentru persoanele care locuiesc în România, conform domiciliului înscris în cartea de identitate (persoane rezidente) și un număr de 210 dosare stabilite pentru persoanele care au șederea permanentă pe teritoriul unui stat membru (persoane nerezidente). În aceste condiții, subliniem că activitatea compartimentului pensii internaționale din cadrul Casei Județene de Pensii (CJP) Vrancea, vizează înregistrarea și soluționarea cererilor privind stabilirea unor drepturi de pensie comunitară sau de confirmare a stagiului de cotizare realizat în România, conform procedurilor prevăzute în Regulamentele internaționale‟, precizează Bogdan Iaru, purtătorul de cuvânt al CJP Vrancea.

Italia, Spania și Germania sunt țările cu ponderea cea mai mare care au făcut și fac obiectul solicitărilor în ceea ce privește acordarea drepturilor de pensie comunitară, însă, într-o mică măsură, solicitări vin și din țări precum: Grecia, Austria, Franța, Suedia, Ungaria, Israel, Moldova și Cehia. Persoanele stabilite pe teritoriul altor state membre vor depune cererea de acordare a drepturilor de pensie la instituția de asigurări sociale de domiciliu, care va transmite „în celălalt stat documentele necesare în vederea stabilirii drepturilor de pensie, comunicarea între instituții efectuându-se, prin intermediul formularelor de legătură, cu mențiunea expresă a faptului că, la stabilirea drepturilor de pensie, se au în vedere perioadele de asigurare realizate în ambele state, drepturile fiind acordate proporțional cu perioada realizată în fiecare stat‟, explică Bogdan Iaru.

În cazul stabilirii drepturilor de pensie pentru limita de vârstă, anticipată, anticipată parțială, de invaliditate și de urmaș, persoana îndreptățită se adresează „unei singure instituții, cererea astfel depusă fiind valabilă pentru toate instituțiile la legislația cărora persoana respectivă a fost supusă, respectiv: dacă solicitantul are șederea permanentă (domiciliază) pe teritoriul unui stat membru, cererea se depune la instituția din statul respectiv; dacă solicitantul are domiciliul în România, cererea se depune la casa teritorială de pensii de care aparține cu domiciliul‟, mai spune acesta.

Documente necesare pentru persoanele stabilite în străinătate

Iată care sunt documentele pe care trebuie să le depună persoanele care au șederea permanentă pe teritoriul unui stat membru, în ceea ce privește înscrierea la pensia pentru limita de vârstă, anticipată sau anticipată parțială: formularul de cerere E 202; formularul E 207 (certificat privind cariera asiguratului); declarația obligatorie pe proprie răspundere; copie a actului de identitate românesc (în cazul în care persoanele dețin dublă cetățenie sau dacă au menținută cetățenia română); carnetul de muncă în original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate; livretul militar în original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate; diploma de studii în original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate sau adeverință din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, certificarea absolvirii acestora, precum și forma de învățământ; adeverința privind sporurile și adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă.

În ceea ce privește înscrierea la pensia de invaliditate, documentele necesare sunt următoarele:formularul de cerere E 204;formularul E 207;documente și rapoarte medicale, pentru a determina gradul de invaliditate;declarația obligatorie pe propria răspundere;copie a actului de identitate românesc(dacă dețin dublă cetățenie, sau dacă au menținută cetățenia română);carnetul de muncăoriginal sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate;livretul militaroriginal sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate;diplomă de studiioriginal sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate, sau adeverință din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, certificarea absolvirii acestora precum și forma de învățământ;adeverință privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă.

Dosarul pentru pensia de urmaș trebuie să conțină următoarele documente: formularul de cerere E 203; formularul E 207; declarația obligatorie pe propria răspundere urmaș;adeverința de studii (elev sau student);copie a actului de identitate românesc (dacă dețin dublă cetățenie, sau dacă au menținut cetățenia română);carnetul de muncă original sau în copie certificata de instituțiile competente din străinătate al susținătorului decedat;livretul militar original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate;diplomă de studii original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate, sau adeverință din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, certificarea absolvirii acestora precum și forma de învățământ al susținătorului decedat.

Documente necesare pentru persoanele care locuiesc în Romania

Iată care sunt documentele pe care trebuie să le depună la dosar persoanele care locuiesc în România, conform domiciliului înscris în cartea de identitate, pentru a beneficia de pensie pentru limita de vârstă, anticipată sau anticipată parțială: „formularul de cerere E 202;formularul E 207; documentație disponibilă care poate fi utilizată de instituțiile competente din celelalte state membre în vederea stabilirii dreptului la prestație; copie act de identitate; carnetul de muncă (original şi copie);alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată în alte sectoare de activitate;livretul militar (original şi copie);diplomă de studii (original şi copie) sau adeverință din care să rezulte durata normală şi perioada studiilor, precum şi certificarea absolvirii acestora (pentru persoanele care au urmat cursurile unor instituții de învățământ universitar în străinătate este necesară dovada recunoașterii acestora de către statul membru);adeverință privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă‟, spune Bogdan Iaru.

Dosarul pentru pensia de invaliditate trebuie să conțină: „formularul de cerere E 204;formularul E 207;documentație disponibilă care poate fi utilizată de instituțiile competente din celelalte state membre în vederea stabilirii dreptului la prestație; copie act de identitate;decizia medicală de încadrare în grad de invaliditate, emisă de medicul expert al asigurărilor sociale;carnetul de muncă original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate;livretul militar original sau în copie certificata de instituțiile competente din străinătate;diplomă de studii original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate, sau adeverință din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, certificarea absolvirii acestora precum și forma de învățământ;adeverință privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă‟, transmit reprezentanții CJP Vrancea.

Cât despre documentele necesare în vederea înscrierii la pensia de urmaș, pe lângă formularul de cerere E 203 și formularul E 207, solicitantul trebuie să adauge la dosar „documentație disponibilă care poate fi utilizată de instituțiile competențe din celelalte state membre în vederea stabilirii dreptului la prestație; declarația obligatorie pe propria răspundere urmaș;adeverință de studii (elev sau student);copieact de identitate; carnetul de muncă original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate al susținătorului decedat;livretul militar original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate;diplomă de studii original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate, sau adeverința din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, certificarea absolvirii acestora precum și forma de învățământ al susținătorului decedat‟, conform sursei citate anterior.

Ce reprezintă certificatul de viață?

Beneficiarii pensiilor internaționale stabiliți în străinătate, trebuie să facă dovada faptului că sunt în viață pentru a putea beneficia în continuare de plata drepturilor care se stabilesc și se plătesc de către casele teritoriale de pensii. „Pentru a se evita efectuarea unor plăți necuvenite către beneficiari nerezidenți în România, a căror situație s-a modificat, cu efecte asupra obligației casei teritoriale de pensii competente de a achita drepturile de pensie și/sau alte drepturi care se stabilesc și se plătesc de către casele teritoriale de pensii, se utilizează certificatul de viață ca instrument de verificare administrativă, scop pentru care se utilizează un model unic de certificat de viață, care constituie dovada pe baza căreia se continuă plata drepturilor cuvenite beneficiarilor nerezidenți‟, spune Bogdan Iaru.

Certificatul de viață va fi emis în dublu exemplar, urmând a fi trimis de către casa teritorială de pensii competentă către beneficiarii nerezidenți în versiunea bilingvă, adică atât în limba română, cât și într-o limbă de circulație internațională. Atât unul dintre aceste exemplare, cât și dovada comunicării beneficiarului nerezident, vor rămâne în posesia casei teritoriale de pensii competente.

 

Plata drepturilor de pensie comunitară se face prin virament bancar

Beneficiarii sistemului public de pensii stabiliți în străinătate, își pot primi drepturile de pensie pe teritoriul statului de domiciliu sau de reședințăîn contul bancar declarat de aceștia la casa teritorială de pensii în evidența căreia se află dosarul de pensie. Bogdan Iaru spune că aceste plăți se efectuează prin „Citibank România SA, în baza unui parteneriat încheiat între CNPP București și această instituție bancară, prin intermediul cărei pensiile și alte drepturi de asigurări sociale cuvenite beneficiarilor sistemului public se transferă în străinătate, într-un cont bancar deschis de aceștia la o bancă de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere obișnuită, după caz‟.

Iată cum anume se desfășoară procedura de plată: „în a doua jumătate a fiecărei luni, casele teritoriale de pensii efectuează transferurile de pensii în valută prin Citibank România; în două zile lucrătoare de la data inițierii plăților, fiecare beneficiar își va putea ridica pensia, diminuată cu toate costurile de transfer ce pot apărea, de la unitatea bancară unde își au deschis contul personal din țara de domiciliu sau de reședință, după caz‟.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?