Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Ambasadorul României în Rusia, vrânceanul Vasile Soare, preocupat de eroii români căzuți pe fronturile din Federație


Ambasadorul României în Federația Rusă, Vasile Soare, fiu al comunei Vulturu, a declarat la Zilele comunei că pentru el și echipa sa, la loc de cinste se află eroii neamului care și-au dat viața în special în timpul celui de al Doilea Război Mondial, iar în acest sens, după mai multă documentare, a mers în teritoriu în zona munților Urali. „Am mers în zona Munților Urali unde am descoperit cinci cimitire în care se află îngropați peste 200 de soldați români în fiecare, soldați care au luptat pe frontul de est, care au căzut prizonieri și care au ajuns în lagărele din zona munților Urali. Am demarat demersurile de identificare a acestora și ulterior de mutare a rămășițelor pământești în Cimitirul Militarilor Români de pe teritoriul Federației Ruse, care se află la Rossoșka, raionul Gorodișce, regiunea Volgograd”, a precizat ambasadorul Vasile Soare.
    Vă reamintim că în anul 2015, Ambasada României în Federația Rusă, în colaborare cu autoritățile centrale și locale ruse și cu Asociația „Voennîe Memorialî”, a inaugurat, de Ziua Armatei României, Primul Cimitir al Militarilor Români de pe teritoriul Federației Ruse și fostei URSS. Cimitirul se află la Rossoșka, raionul Gorodișce, regiunea Volgograd. În acest cimitir vor fi reînhumați militarii români care, în urmă cu peste 7 decenii, au căzut în luptă în peste 70 de localități din actuala regiune Volgograd (fostă Stalingrad), zona Cotul Donului și stepa Kalmîcă. „Pentru români, evenimentul este unul extrem de important, realizarea acestui cimitir după mai bine de 70 de ani fiind practic un gest reparatoriu, o piedică în calea uitării ostașilor români care și-au dat viața atunci, în cea mai cumplită bătălie a istoriei”, a menționat ambasadorul Vasile Soare. 
    Åžeful misiunii diplomatice a României în Federația Rusă și-a exprimat convingerea că „mormintele militarilor români vor fi păstrate în demnitate de către autoritățile și locuitorii din zonă, așa cum prevăd convențiile internaționale și Acordul româno-rus privind protejarea reciprocă a victimelor de război”. Totodată a subliniat buna colaborare româno-rusă în materie de îngrijire reciprocă a mormintelor de război de pe teritoriile celor două țări, context în care le-a mulțumit autorităților centrale, regionale și locale ruse, respectiv Asociației „Voennîe Memorialî”, pentru sprijinul acordat la construcția acestui prim cimitir și a celorlalte monumente românești ridicate în ultimii ani pe teritoriul Federației Ruse.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?